Nokia X5 este telefonul superb, ieftin și cu două camere principale

de: Alexandru Puiu
19 07. 2018

După câteva săptămâni de speculații pe marginea subiectului, Nokia X5 a fost dezvăluit în mod oficial în China și nu putem decât să sperăm că va fi comercializat și în Europa.

HMD Global, deținătoarea brandului Nokia și producătoarea modelelor din ultimii doi ani, are o politică destul de ciudată în privința comercializării globale a anumitor terminale din portofoliu. Nokia X6 este un telefon surprinzător de bun și de atrăgător care a fost lansat în urmă cu câteva luni în China. Din păcate, au fost necesare vreo două luni până să ajungă să fie vândut în Hong Kong sub numele de Nokia 6.1 Plus, fără vreo promisiune clară legată de momentul în care îl vei putea cumpăra din România sau orice altă țară europeană.

De această dată însă, nu mai vorbim de X6, ci de fratele său un pic mai ieftin. Nokia X5 are un design apropiat de Nokia X6, dar există câteva diferențe. Înainte să intrăm însă în detalii, este important de reținut că va ajunge probabil în alte piețe ale lumii cu denumirea de Nokia 5.1 Plus. Prețul său de achiziție este de 150 de dolari pentru varianta cu 3GB RAM și 32GB de memorie internă și sare până la 208 dolari pentru combinația dintre 4GB RAM și 64GB de memorie internă. Partea efectivă de procesare a jucăriei este asigurată de SoC-ul MediaTek Helio P60.

Nokia X5 este cel mai nou telefon cu o margine infimă pe laterale și un breton mai mult sau mai puțin discret în partea de sus. Este construit în jurul unui ecran de 5,86 inci cu o rezoluție nativă HD+ (720 x 1520 pixeli) și un raport de aspect de 19:9. Raportul dintre suprafața utilizabilă a ecranului și partea frontală este de 84%.

În privința posibilităților de captură ale telefonului, te vei rezuma la selfie-uri cu o rezoluție maximă de 8 megapixeli și o diafragmă de F/2.2 și un unghi larg de 80 de grade. Cele două camere principale de pe spate sunt de 13, respectiv 5 megapixeli. Acumulatorul este de 3060 mAh, în timp ce sistemul de operare preinstalat este Android 8.1 Oreo, cu promisiunea că va trece la Android P la scurt timp după lansarea sa oficială.