Cât costă noile telefoane Nokia pe care le poți cumpăra în România

de: Daniel Ștefan
27 04. 2018

HMD a prezentat noile telefoane Nokia în România. Cu această ocazie am aflat și cât vor costa local. Noile modele au prețuri accesibile pentru toate buzunarele, dar nu trebuie să ai așteptări prea mari de la specificații care te vor da pe spate.

Nokia 1, Nokia 8110 4G, Nokia 6.1, Nokia 7 Plus și Nokia 8 Sirocco sunt telefoanele cu care HMD se laudă anul acesta și dacă nu te convinge cu performanțele lor, speră să te atragă cu prețurile.

Nokia 8110 4G, un telefon foarte ieftin, pentru nostalgici

Nokia Banana sau Nokia 8110 4G revine pe piață pentru nostalgici, dar și pentru cei care încă nu s-au obișnuit cu smartphone-urile și preferă „feature phone-urile”. Acest model a rămas cunoscut de mulți consumatori după ce a fost folosit în celebrul film Matrix, dar atunci era modelul vechi.

Acum, HMD se laudă că adaptat Nokia 8110 la nevoile tehnologiei actuale, dar fără să renunțe la designul curbat, cu aspect de banană (mai ales cel galben). Nokia 8110 revine pe piață cu un ecran de 2,45 inci și rezoluție de 240 x 320 pixeli, dar și cu o cameră foto de 2 megapixeli.

Mie îmi amintește deja de epoca primilor ani 2000, când era ceva super cool să ai un telefon cu cameră foto și ecran color. Are procesor Snapdragon 205, dual-core, dar și 512 MB de memorie RAM. Vine cu 4 GB de memorie internă și îi poți adăuga un card de până la 64 GB. LA capitolul baterie e imbatabil: te ține peste 20 e zile în standby.

  • Preț Nokia 8110 4G în România: va fi disponibil pe piață din mai, la sub 400 de lei.

Nokia 1, un telefon pentru cei fără pretenții

Dacă ești fan al telefoanelor inteligente foarte subțiri și cu un design modern, poți rula pagina în continuare, pentru că Nokia 1 nu e pentru tine. Dacă însă te interesează brandul Nokia și un model ieftin, atunci merită să citești puțin despre el.

Cel mai bun aspect al lui Nokia 1 este Android Go, versiunea Oreo, care-l distinge de retul telefoanelor din această gamă. Chiar dacă n-are o carcasă prea „finuță”, modelele Xpress-on vin în culorile Azure, Grey, Yellow și Pink și completează culorile Warm Red și Dark Blue, ale telefonului. Procesorul Quad-core de 1,1 GHz, 1GB de RAM și 8GB memorie internă sunt specificații pentru persoane fără pretenții tehnologice și care nu folosesc telefonul decât pentru funcții de bază.

Nokia 6.1 nu e nou, dar e mai bun

Începând cu Nokia 6.1, prețurile urcă puțin. Dacă ți-a plăcut modelul din 2017, atunci e bine să știi că acesta e un pic mai bun. E mare, e robust și e destul de ieftin. Are proces Snapdragon 630 și îți oferă posibilitatea de a alege configurații de 3 GB RAM / 32 GB stocare sau 4 GB RAM / 64 GB stocare.

Ecranul are 5,5 inci, iar rezoluția este Full HD, în vreme ce camera foto principală are 16 megapixeli. Și aici ai parte de un senzor de amprentă pe spate.

Nokia 7 Plus, un mid-range care nu te face de râs

Nokia 7 Plus e un telefon care arată bine și l-ai considera potrivit dacă nu ai pretenții la tehnologie de lux. Nu are carcasă de sticlă, dar și din ceramică e utilă, iar încadrarea într-un șasiu de aluminiu, îi dă un plus de rezistență și stil.

E departe de a fi genial, dar are specificații acceptabile: procesor Snapdragon 660, cu 4 GB de memorie RAM și cu 64 GB de stocare. Ecranul de 6 inci are raport de aspect de 18:9, iar rezoluția e de 2.160 x 1.080 pixeli. Acest ecran alungit plasează, în sfârșit Nokia în liga producătorilor de top.

[readmore]

Nokia 8 Sirocco vrea să te atragă cu designul premium

Nokia 8 Sirocco este mândria HMD de anul acesta și nu e chiar un telefon pe care să-l ignori. Ecranul pOLED de 5,5 inci și rezoluție 2.560 x 1.440 pixeli îi conferă un design atrăgător și util, în același timp. Procesorul Snapdragon 835 funcționează alături de 6 GB de RAM, iar camerele foto Carl Zeiss îl fac modelul de vârf al HMD.

La prezentare, reprezentanții companiei s-au mândrit cu funcția Bothie, care îți permite să fotografiezi simultan și cu camera de pe față și cu cea principală și să combini apoi cele două imagini într-una singură. Vei afla însă că nu-ți va fi prea utilă și chiar îți dă ceva bătăi de cap dacă nu ești prea creativ.