Sonda Juno dezvăluie de ce planeta Jupiter nu este ceea ce pare
Oamenii de știință care studiază datele trimise de nava spațială Juno au publicat o lucrare cu câteva descoperiri uimitoare. Acestea spun câteva lucruri surprinzătoare despre atmosfera celei mai mari planete din sistemul nostru solar, Jupiter.
Juno, sonda spațială a NASA a trimis acasă alte descoperiri uimitoare ale gigantului de gaze din sistemul solar. De când a intrat în orbita lui Jupiter, pe 5 iulie 2016, Juno este cel mai bun prieten al cercetătorilor NASA care se ocupă de descifrarea misterelor lui Jupiter. Acum, sonda spațială a găsit grupuri de cicloane ciudate, atât în nordul cât și în sudul planetei.
Cea mai mare parte a planetei Jupiter este vopsită în roșu și alb. Dar se pare că polii sunt de culoare albastru închis. În plus, sunt marcați de o multitudine de cicloane pe care oamenii de știință le-au văzut până acum de aproape.
Observațiile de la nava spațială Juno – prima sondă care a trimis acasă imagini atât de clare cu polii gigantului de gaze – arată o multitudine de cicloane îmbrăcate în diferite forme geometrice, care înconjoară o spirală centrală. În nord, furtunile sunt aranjate într-o formă octogonală. În sud, ele formează un pentagon.Furtunile din nord, cu un diametru de 4.000 – 4.600 km, sunt mai mici decât furtunile din emisfera sudică, care au un diametru cuprins între 5.600 și 7.000 km.
Juno s-a plimbat în jurul lui Jupiter din iulie 2016 și a surprins planeta atât în lumină vizibilă, cât și în lumină infraroșie. Acestea au permis oamenilor de știință să măsoare dimensiunea și temperatura spiralelor violente. Majoritatea sunt cel puțin la fel de mari ca Statele Unite.
Cicloanele au tendința de a se deplasa sau de a migra, dar acestea nu dispar niciodată – cel puțin așa se crede, din moment ce Juno încă se uită la ele. În plus, grupările poligonale nu seamănă cu nimic din ce s-a văzut pe alte planete din sistemul nostru solar.
Saturn, un alt gigant de gaze, poartă o formă hexagonală pe polul nord. Dar geometria aceasta a venit ca urmarea a unei singure furtuni. Acum, oamenii de știință încearcă să-și dea seama cum s-au format și s-au menținut poligoanele de pe Jupiter.