Toate momentele când Sony a ratat să facă un telefon cu adevărat bun

de: Alexandru Puiu
06 07. 2018

De cele mai multe ori, cei de la Sony sunt trecuți cu vederea când vine vorba de lansarea unor noi smartphone-uri. În același timp, telefoanele japonezilor au ajuns primele în piață cu foarte multe funcții.

Într-o piață de mobile atât de agresivă precum cea de acum, chinezii sunt cei mai relevanți. Unele dintre cele mai interesante smartphone-uri din ultimul an provin de la Oppo, Vivo sau Xiaomi. Asta nu înseamnă că giganți precum Sony nu au venit cu foarte multe inovații de-a lungul anilor. Tocmai din acest motiv, japonezi au publicat infograficul de mai jos pe site-ul companiei.

La această oră, diviziile Sony Music și PlayStation țin pe umeri lor greutatea diviziei de mobile din portofoliul japonezilor. Telefoanele Xperia nu prea mai sunt pe lista priorităților multor internauți. În urmă cu câțiva ani, însă, multe dintre funcțiile care au ajuns să fie asociate în mod tradițional cu smartphone-urile și-au găsit întâi loc în mobile japoneze. N-au reușit însă niciodată să ofere un pachet avantajos pentru utilizatori.

Infograficul surprinde cele mai importante momente de inovație pe care le-am văzut de la Sony, înainte de Apple, Samsung sau vreun producător chinezesc. Cu această ocazie, ne aducem aminte că Sony Xperia Z a fost primul smartphone cu adevărat rezistent la apă și la praf. În 2013, gadgetul cu pricina era certificat IP55 și IP57 pentru a rezista 30 de minute în apă până la adâncimea de un metru. Mai târziu s-a dovedit însă că lucrurile nu stăteau chiar așa.

[readmore]

În 2015, foarte mulți indivizi nu făceau decât să viseze la un televizor 4K Ultra HD. Tot atunci însă, Sony a lansat Xperia Z5 Premium, primul telefon cu o rezoluție 4K. Aceea era asociată unui panou de doar 5,5 inci și, în mod previzibil, se reflecta într-o densitate de pixeli care și la această oră poate fi considerată o extravaganță. Și această opțiune a fost inutilă, cum e cazul și în 2018.

În plus, știa să filmeze clipuri Ultra HD, o altă premieră. Primul smartphone capabil să filmeze în slow motion a venit tot de la Sony. Cu toate acestea la pachet, Sony a eșuat admirabil de fiecare dată. Asta ne arată, încă o dată, că degeaba ai o idee, implementarea e totul.