Assassin’s Creed Odyssey – De ce ar trebui să te intereseze noul titlu

Assassin’s Creed Odyssey aduce câteva schimbări importante seriei consacrate, dar fără a se îndepărta de farmecul pe care l-a avut încă de la primul titlu, lansat acum 11 ani.

De mic mi-au plăcut miturile, poveștile cu Ahile, Medusa și Hercule și, normal, am fost mai mult decât încântat când am afla că mă voi putea plimba prin Grecia Antică în următorul joc Assassin’s Creed.

Un al doilea motiv pentru care acest joc mi-a stârnit interesul este faptul că poți alege personajul pe care-l controlezi și că vei putea face alegeri, iar acestea vor avea consecințe, la fel ca în RPG-urile bune.

Cum îți alegi destinul în Assassin’s Creed Odyssey

Așadar, Odyssey îți permite să alegi personajul principal și vei putea juca cu Alexios sau cu Kassandra, ca apoi să afli că cei doi sunt frați, copii unui lider spartan. Indiferent pe cine alegi, la vârsta de șapte-opt ani ajungi pe insula Kefalonia și un anume Markos te ia sub aripa lui.

Trec anii, devii adult și intri în bucluc din cauza lui Markos apoi ți se prezintă oportunitatea să părăsești insula. Mai departe încerci să afli care este povestea familiei tale, în timp ce războiul peloponesiac este în floare, iar atenienii și spartanii se luptă pentru supremația Greciei.

După cum ziceam, Odyssey este primul joc din serie care introduce conceptul de alegere și consecințe. Până acum, indiferent dacă erai Altair sau Ezio, alegerile erau ale lor și nici liniile de dialog nu le puteai schimba.

Acum, cu Alexios sau cu Kasandra ai o posibilitatea de a răspunde cum vrei tu (dintr-o listă limitată de răspunsuri, bineînțeles) și ești pus în fața unor alegeri care ar putea să aibă consecințe pe viitor.

Totuși, liniile de dialog diferite sunt mai degrabă de fel estetice,  de multe ori fără să influențeze rezultatul unei misiuni. De exemplu, poți fi supărat pe Markos că a făcut măgăriile și te-a băgat în bucluc, dar tot trebuie să o duci la capăt. Jocul te avertizează de la început că în acest joc alegerile tale au consecințe și imediat te și pune la test, întrebându-te dacă să cruțezi viețile a doi nemernici care te-au atacat.

De-a lungul jocului vei fi pus la încercare și câteodată lucrurile se vor întoarce împotriva ta din cauza alegerilor făcute, însă nu am întâlnit nimic dramatic sau complex, cum găsești în RPG-urile bune precum The Witcher 3.

Există și misiuni care pot avea mai multe finaluri și poți alege să lași pe cineva să fugă sau poți să renunți la răsplata cuvenită, însă nu am găsit misiuni care să aibă finaluri extrem de diferite. Apropo de misiuni. Sunt multe, chiar foarte multe.

Misiunile secundare apar peste tot pe hartă în timpul explorării, iar acestea sunt destul de variate: unele cu o poveste interesantă (de exemplu, niște hoți se ascundeau într-o peșteră și le spuneau credincioșilor care veneau să se roage la o statuie să le lase bani pentru ca dorințele să fie îndeplinite), altele sunt banale (dute și vorbește cu X, ucide-l pe Y).

Oricum ar fi, sunt destul de multe și destul de variate și nu ești obligat să le faci, însă este bine să mai faci una din când în când pentru a rămâne la nivelul minim cerut de questul principal.

În periplul tău dai peste personaje cunoscute precum Herodot, Hipocrate, Pericle, Socrate sau Alcibiade. Socrate te pune să te gândești la tot felul de lucruri, Herodot este precupat de istorie, și toate personajele pe care le întâlnești parcă sunt scoase din cărți.

Un lucru interesant adus de Ubisoft pentru acest joc este „exploration mode”, adică un mod de joc în care sunt eliminate toate elementele de interfață și ești doar tu în joc. Dacă vrei să știi unde trebuie să te duci chiar trebuie să asculți indicațiile, tu te poți baza pe joc să-ți spună unde. Este un mod foarte interesant și o metodă pentru cei pasionați să se simtă și mai implicați în poveste.

Assasinss Creed Odyssey are o poveste ce te ținte interesat de la început până spre final, iar de-a lungul acțiuni sunt presărate mici întorsături de situație ce mi-au plăcut. Până să ajungi la concluzia poveștii există câteva momente când am simțit că situația este lungită intenționat. Este o poveste ce se potrivește în canonul seriei create de Ubisoft.

Totuși, în joc am întâlnit câteva piedici artificiale care te opresc să mergi pe firul narativ din cauza lipsei unu nivel minim al personajului. De exemplu, am primit o misiune să mă duc să vorbesc cu un anumit personaj. Pentru a face asta aveam nevoie de level 15 pentru Alexios.

Eram 13 când am primit acest quest. Am făcut mai multe misiuni secundare pentru a ajunge la 15 apoi am urmat firul narativ. A urmat o discuție cu acel personaj pentru ca să aflu că următoarea misiune îmi cerea un nou prag minim – level 17.

Asta m-a făcut să-mi pierd puțin din avânt și a trebuit, iar să facă un număr de misiuni secundare pentru a continua povestea care mă interesa cel mai tare. Aș putea ignora acestă cerință de nivel minim, dar apoi nu aș mai fi la fel de eficient în lupte și misiunile ar fi mult mai grele.

La pas prin Grecia Antică

La nivel grafic jocul arată extrem de bine, iar frumusețea Greciei este redată în jocul Ubisoft. Întâmplarea face ca anul acesta să fie prima dată când calc pe pământ grecesc și pot spune că ceea ce am văzut acolo am regăsit și în lumea virtuală: același pământ galben și nisipos în contrast cu arbuștii verzi, aceleași pietre colțuroase, măslinii și cerul albastru și marea minunată.

Jocul arată bine atât pe televizor, cât și pe monitorul PC-ului. Personajele sunt detaliate, fețele și expresiile acestora sunt realiste. De asemenea, costumele și armurile sunt extrem de bire realizate și de variate și în ton cu vremurile.  Mă bucur că Ubisoft a făcut posibil să-ți îmbunătățești armurile sau armele astfel încât să nu renunți la una care-ți place doar pentru că ai găsit alta cu mai mult damage.

Indiferent în ce zonă a Greciei te vei afla, o să te oprești să admiri priveliștea, marea albastră, insulele plinele de măslini, statuile și marile orașe ale timpului. De asemenea, mi-a plăcut atenția la detalii de care Ubisoft a dat dovadă. De exemplu, atunci când ieși din apă, Alexios sau Kasandra își scutură mâinile sau picioarele, exact cum ai face în realitate.

Una dintre marile contribuții ale studioului Ubisoft din România a fost gameplay-ul naval și simularea apei. Pentru început trebuie să spun că apa arata extrem de bine, iar mișcările acesteia sunt foarte naturale. Atunci când mergi pe mare, chiar ai impresia că navighezi.

Luptele navale nu sunt extrem de complexe, însă îndeajuns de robuste încât să nu te plictisească. Ai mai multe strategii la dispoziție: te poți învârti în jurul adversarului și să tragi cu săgeți, poți să îl ciocnești cu barca sau poți să va bateti pe barcă.

Nici sunetul nu este de lăpădat. Voice actingul personajelor este de înaltă calitate și personajelor le mai scapă un cuvânt în greacă sau vorbesc o engleză cu accent (pentru un plus de autenticitate). Și muzica este plăcută și îndeajuns de „epică” pentru un joc de acțiune. Ce mi-a plăcut extrem de mult este faptul că atunci când străbați marea, echipajul tău cântă și o face foarte bine.

Mai puține asasinate, mai multă bătaie

Spre deosebire de Origins, în Odyssey s-a renunțat la a bloca loviturile cu scutul, opțiunile tale fiind doar a te feri sau a bloca atacul cu arma ta. Asta face ca jocul să fie unul mai rapid și dinamic, însă, în același timp, riscă să devină plictisitor.

Pentru a ataca ai la dispoziție un arc și mai multe opțiuni pentru luptele apropiate: săbii, cuțite, buzdugane sau sulițe. Fiecare armă vine cu propriul stil de luptă. Astfel, cu un cuțit trebuie să fii mai aproape de țintă și ataci mult mai repede, cu o suliță îți poți ține inamicii la distanță, iar cu un buzdugan dai rar dar bine. Fiecare still de luptă este îndeajuns de variat pentru a menține jocul proaspăt mult timp.

Bineînțeles, jocul nu putea fi complet fără abilitățile pe care le dobândești prin talente și prin progresia în joc. Una dintre aceste abilități, cred și cea mai intens mediatizată, este spartan kick, adică celebra lovitură din filmul 300.

Este o abilitate destul de utilă, dar mai mult distractivă. Este absolut satisfacător să-i aplici un picior adversarului și să-l arunci de pe o clădire sau de pe barcă. Pe lângă asta mai sunt și alte abilități active, iar altele sunt pasive (de exemplu, un damage mai mare pentru asasinate).

Toate aceste abilități consumă adrenalină care este dobândită din atacuri de succes sau din pararea și ferirea de lovituri. Sistemul făcut de Ubisoft este unul care recompensează utilizarea abilităților pentru că adrenalina se încarcă foarte repede.

Asta este bine pentru că poți să folosești abilitățile mai des, dar, în același timp, le scade importanța și puterea.

Fiecare armă are avantaje și dezavantaje, iar jocul face în așa fel încât să te treacă prin toate. O să-ți pice arme bune din toate categoriile, iar tu, în căutarea eficienței, o să le încerci pe toate. Totuși, favorita mea cred că rămâne sulița și mă bucur că printr-o vizită la fierar pot crește eficiența acesteia la nivelul celorlalte. Așa că dacă găsești o armă care-ți place ai putea să o folosești aproape tot jocul.

Armuri o să-ți pice din belșug și o să le schimbi destul de des, și aici dacă îți place ceva îl poți păstra mai mult timp. De asemenea, este bine că interfața misiunilor te informează ce fel de recompensă o să primești așa că poți decide mai ușor ce misiune să faci și ce nu.

Jocul este foarte lung și o să pierzi ore în șir navigând marea Egee și explorând zecile de insule grecești. Totuși, nu o poți face de capul tău deoarece ești limitat de nivelul personajului tău și dacă ajungi undeva unde nu trebuie o să sfârșești foarte curând.

Cum acțiunea jocului are loc în timpul războiului peloponesiac, zonele pe care le vei vizita sunt sub influența atenienilor sau a spartanilor și tu poți schimba balanța în favoarea unei facțiuni. Poți declanșa Conquest Battles, bătălii cu peste 100 NPC-uri unde poți lupta de partea spartanilor sau a atenienilor. Poți alege altă tabără indiferent de zonă.

Luptele sunt mai lungi și la final primeșt o recompensă, două obiecte epice dacă lupți de partea atacatorilor (este mai greu) sau o singură bucată dacă aperi supremația în zonă.

Jocul nu este foarte bine optimizat, iar asta se vede în micșorarea setărilor grafice fără ca tu să câștigi prea mult în termeni de fps. Am încercat jocul pe PlayStation 4, dar și pe PC, pe un sistem format de un procesor Ryzen 5 1500x (overcloacked la 3,7 Ghz), 16 GB memorie RAM HyperX 3 GHz, placă video Nvidia GTX 1080 8 GB. Cu toate acestea, jocul cu setările grafice date pe ultra se zbătea între 30 și 40 de fps (în funcție de scene).

Pe setările high și very high, numărul de FPS-uri s-a situat undeva între 40 și 50. Pe setările medium, jocul stătea mai mult pe la 50 FPS, dar tot scădea și la 40. Nici pe setările grafice low nu am reușit să obțin constat cele 60 de FPS.

Tot la nivel tehnic merită să menționez că nu prea am întâlnit bug-uri, câteva glitch-uri grafice, dar fără alte probleme. Poate a ajutat și faptul că la câteva zile de la lansare, Ubisoft a lansat un patch consistent, apoi a mai urmat altul care a mai ucis din bug-uri.

Assassin’s Creed Odyssey  este un joc care-ți oferă sute de ore de joc în care te vei întâlni cu personaje dragi pe care le știi din povești, o să fii vrăjit de insulele grecești și o să ți se facă dor de mare atunci când te urci pe galera ta.

Odyssey este un joc ofertant, cu puține minusuri, și care te va ține ore bune în fața monitorului sau televizorului