TEST Acer Swift 3 – Un laptop care nu rupe bugetul pentru un birou mobil

de: Florin Cașotă
28 12. 2018

Noul model Swift 3 LTE SF313-51 al Acer a mai pierdut în greutate și în volum, are un ecran cu margini mai subțiri și o autonomie a bateriei mai îndelungată decât în trecut. Acer a făcut însă și compromisuri.

Acest model de Swift 3 LTE SF313-51 este mai compact decât anteriorul și e mai performant. Folosește un procesor Intel de generația opta și are un ecran cu margini mai mici. Ca design, îmbunătățirile sunt evidente. Laptopul are 1,30 kg și o grosime de 15,9 mm. Este construit dintr-un aliaj de aluminiu și este robust.

Pentru că s-a mai umblat la formă, laptopul este mai ușor de purtat. Conectivitatea este sporită, deoarece te poți folosi de o cartelă SIM pentru internet 4G LTE. Un alt lucru de care să ții cont este că ecranul a scăzut de la unul de 14 inci la unul de 13,3 inci. Foarte probabil, nu observi diferența decât dacă le ai unul lângă altul. Câștigi însă portabilitate.

Oricum, diferențe mari nu sunt între acest model și cel anterior.

O pierderea, la acest model, e că a dispărut cititorul de carduri SD și a rămas în schimb unul microSD. Totodată, ai un port USB în minus. Așadar, pe o parte ai un port USB-C, un port HDMI și un port USB 3.0. Pe cealaltă parte ai un port USB, mufă de căști și slot pentru carduri micro SD/SIM. În continuare, în partea din dreapta, lângă tastatură, ai un senzor de amprentă pentru deblocarea laptopului.

Laptopul pe care l-am testat vine echipat cu un procesor Intel i7 quad-core de generația opta (8550U) cu o frecvență de bază de 1,8 GHz, alături de 8 GB DDR4 memorie RAM și un spațiu de stocare format dintr-un SSD de 512 GB.

Placă video dedicată nu are și va trebui să te descurci cu procesorul grafic integrat Intel UHD Graphics 620. Nu a mai fost actualizat din 2016, însă este ceea ce Intel poate să ofere acum și să fie de vârf (atât cât se poate folosi acest cuvânt pentru un GPU integrat).

Acest setup este mai mult decât suficient pentru ceea ce ai de făcut în mod normal la birou. Poți să scrii texte în Word, să completezi tabele în Excel sau navighezi pe internet cu peste 30 de taburi deschise de Chrome și totul să meargă bine. La fel, poți să îți încerci norocul și cu o editare video la o rezoluție Full HD, însă nu te aștepta să-l exportezi prea repede pentru că ai doar 8 GB RAM la dispoziție și nu ai o placă dedicată.

Dacă vrei niște date concrete atunci îți spun că Acer Swift 3 a obținut un scor de 3291 la testul PCMark 8 Creative Conventional, adică cu 56% mai bine decât majoritatea rezultatelor. Potrivit PC Mark, acest rezultat îl pune peste majoritatea Notebook-urilor, dar sub PC-urile de gaming cu scecificații minime pentru realiatea virtuală (4345 de puncte).

De asemenea, în PCMark 10 laptopul a înregistrat un scor de 3775 de puncte. Împărțit pe secțiuni, Swift 3 a luat 8399 de puncte la categoria esențiale, apoi 6845 de puncte la secțiune de productivitate și 2541 de puncte la zona de creare de conținut digital. Trebuie să știi că toate aceste rezultate au fost obținute când laptopul era conectat la curent.

Bineînțeles, asta nu te oprește să te joci puțin. Eu am zburdat printre monștrii și scheleți în Diablo 3, pe setări grafice medii și nu ar trebui să ai probleme cu alte jocuri precum Fortnite, PUBG sau League of Legends. Însă să nu te aștepți să-ți meargă lin cu setările grafice la maximum.

Pentru că suntem la capitolul productivitate atunci trebuie să-ți spun că laptopul are o autonomie de cinci sau șase ore dacă-l folosești într-un ritm de browsing și editare de text și la o luminozitate de 50%. Dacă mai scazi luminozitatea și treci pe modul save battery atunci ai putea să atingi cele 12 ore de autonomie promise de Acer.

Dacă rămâi fără baterie, Acer Swift 3 nu este tocmai rapid și se încarcă la capacitate maximă în cam două ore și jumătate. L-am încărcat și în timp ce era în uz și când nu era și timpul de încărcare nu a fost mai rapid de două ore.

Tastatul a rămas la fel de plăcut ca și pe modelul anterior. Tastele sunt moi și este plăcut să scrii pe acest laptop și poți face asta și noaptea pentru că tastatura este una iluminată. Pe de altă parte, touchpad-ul a avut de suferit și mi se pare că nu este la fel de lin ca pe primul model. Degetele mi s-au mai agățat de suprafață și am simțit nevoia să folosesc un mouse.

După cum ziceam, ecranul are marginile mai mici, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun, și are unghiuri de vizualizare bune.

Per total, Acer a adus îmbunătățiri semnificative modelului Swift 3 aducând mai multă performanță, conectivitate 4G, o autonomie mai bună, un ecran cu rame mai mici, dar pe drum s-a pierdut cititorul de carduri SD și un port USB. Acum, depinde de tine și de ce faci pe un laptop dacă este important ca acesta să aibă un card reader sau nu. În același timp, înainte să iei Swift 3 trebuie să te uiți la preț, care nu este unul deloc de neglijat, undeva pe la 1700 de dolari.