Iluzia virală care a înnebunit internetul: două nume și un singur sunet

de: Bianca Prangate
16 05. 2018

Din când în când, pe internet apare câte o iluzie virală care ajunge să dividă oamenii până în punctul certurilor – de data asta este vorba despre o iluzie sonoră.

Până acum eram obișnuiți cu iluzii optice, precum celebra rochie, pantofii, pastilele sau adidasii, care presupuneau că vedem ori o combinație de culori, ori alta. Acum însă, avem de a face cu o iluzie sonoră. Întrebarea este simplă: ce auzi în înregistrarea de mai jos – „Yanny” sau „Laurel”?

Înregistrarea a devenit virală după ce a apărut pe Reddit. De atunci, a făcut ocolul rețelelor social media. Unii oameni aud ori „Yanny”, ori „Laurel”. Alții însă aud ambele cuvinte – fie intermitent, fie în același timp.

Un utilizator Reddit a venit cu o posibilă soluție: „Dacă dai volumul foarte încet, nu va mai fi niciun bass și vei auzi Yanny”. Totuși, soluția nu a funcționat pentru toată lumea.

Unii oameni au ajuns să creadă că diferența vine de la faptul că auzul se deteriorează cu vârsta și că unele sunete pot fi auzite doar de persoanele cu vârste mai mici de 25 de ani.

Cei de la New York Times au vorbit cu Dr. Jody Kreiman, investigatoare principală la laboratorul de percepție vocală de la University of California din Los Angeles. Ea a spus că „șabloanele acustice ale cuvântului se află undeva la mijloc între cele două cuvinte„. Totuși, a spus că este nevoie de mai multe analize pentru a rezolva discrepanța.

Dacă te afli printre majoritatea oamenilor care aud „Yanny” și nu poți concepe cum cineva ar putea auzi altceva, poți încerca un lucru. Ascultă înregistrarea de mai multe ori – la un moment dat, vei realiza că pe fundalul vocii de femeie care spune „Yanny”, se aude vocea unui bărbat, la o frecvență mai joasă, care spune „Laurel”.

[readmore]

Dacă nici asta nu funcționează, utilizatorul de Twitter Steve Pomeroy a descoperit că, dacă schimbă tonul înregistrării, se schimbă și ceea ce aude.