Iluzia optică pe care nu o înțelegi, deși explicația e simplă

de: Nicoleta Apostol
07 02. 2018

Două imagini apărute pe internet le dă mari bătăi de cap celor care le privesc. E o iluzie optică la care te uiți, dar nu poți să crezi că în ambele fotografii de uiți la același lucru.

Iluziile optice fac parte din viața noastră și pe lângă faptul că îți pun la încercare atenția la detalii te și amuză. Acesta este și cazul unei străduțe, care deși este fotografiată din același unghi, pare că vezi lucruri diferite. Dar „pare” este cuvântul de bază.

Internetul s-a luptat mult să deslușească misterul iluziei optice. În timp ce unii oameni s-au lăsat bătuți, acceptând că nu înțeleg tehnica de fotografiere sau unghiul de abordare, alții au explicat de ce imaginile par diferite și, totuși, este una și aceiași.

Imaginea a fost postată pe Imgur, dar a atras atenția tuturor internauților, mai ales a celor de pe reddit. Pe cât de simplă e explicația, parcă ți-e și greu să o crezi. Foarte posibil, iluzia este cauzată de cele două străzi care se întâlnesc în partea de jos. Ca atare, creierul crede că este o imagine, iar fotografia din stânga e trasă la alt unghi față de cea din dreapta. Dar nu este. Este fix aceeași.

Prin plasarea lui A peste B, devine clar că diferența de unghi percepută este doar un truc al minții. De fapt, și dacă le vezi separat îți dai seama că sunt la fel.

Oricare ar fi cauza, nu poți să nu admiți că ceva nu ți se pare în neregulă. În timp ce majoritatea oamenilor acceptă explicația, chiar dacă nu o înțeleg pe deplin, iluzia continuă să facă „victime”. Comentarii ca „înțeleg că este aceeași imagine, dar creierul meu nu vrea să creadă asta” sau „mi se pare că drumurile se îndreaptă în direcții diferite” sunt câteva dintre nelămuririle celor care privesc iluzia optică.

Cum spuneam, ce-ar fi viața fără iluzii optice. Mai ales că internetul are calitatea incredibilă de-a le face viral și populare pe unele dintre cele mai banale.