Guardians of the Galaxy vol. 3 întârzie, că producția a fost oprită de Disney

de: Alexandru Puiu
27 08. 2018

Din universul cinematic Marvel, seria de pelicule Guardians of the Galaxy a fost îmbrățișată de publicul larg și a generat încasări astronomice. Din păcate, producția celui de-al treilea film întârzie.

Primele două lung metraje Guardians of the Galaxy au căzut în sarcina lui James Gunn, atât din prisma scenariului, cât și a regiei. Din păcate, după Vol.1 și Vol.2, au fost mediatizate niște glume nepotrivite făcute de Gunn pe Twitter în urmă cu mai bine de un deceniu.

Postările de vremea când aproape nimeni nu înțelegea cu ce se mănâncă Twitter, l-au lăsat pe creatorul Guardians of the Galaxy fără un loc de muncă. Și-a pierdut contractul cu Marvel și orice formă de protest pentru menținerea sa în funcția de regizor al celui de-al treilea film a fost inutilă.

În teorie, filmările pentru GotG Vol.3 ar fi trebuit să înceapă în ianuarie 2019, cu o lansare în cinematografe programată pentru 2020. Din păcate, conform celor de la The Hollywood Reporter, producția a fost întreruptă de către Disney și Marvel pe o perioadă de timp nedeterminată.

Deși este aproape imposibil să fie anulat filmul, producătorii se străduiesc să găsească un nou regizor pentru a-l înlocui pe James Gunn și procesul nu este unul foarte facil.

Actorii principali din Guardians of the Galaxy au redactat o scrisoare deschisă prin care îi rugau pe cei de la Disney să revină asupra deciziei înlocuirii lui Gunn. Din câte se pare, gigantul media american nu are nicio intenție să se răzgândească.

Partea bună, dacă o putem numi așa, este că viitorul film va fi construit în jurul scenariului redactat de creatorul primelor două filme, James Gunn. Respectiva decizie a fost luată după ce Dave Bautista, din spatele personajului Drax, a amenințat că se retrage din proiect fără scenariul lui Gunn.

Nu se știe momentan dacă filmul își mai poate menține lansarea din 2020, dar acest detaliu depinde semnificativ de succesul și eficiența găsirii unui nou regizor.