INTERVIU „Furtuna perfectă” care ține în viață comunismul în România

Acum ceva timp, povesteam despre lansarea unui ghid despre comunism pentru elevii români, care dorea să combată miturile pro-comunism propovăduite de o mare parte din generațiile de adulți din acea vreme. De la acel ghid am ajuns la Ciprian Cucu, inițiatorul întregului proiect. Discuția cu el a fost ca o călătorie prin România comunistă către nostalgia care readuce în atenție, sau ține în viață, ideologia care a schimbat pentru totdeauna România.

[related]

Forum Apulum a creat ghidul ilustrat numit „Partidul te vrea tuns”, ca o continuare a evenimentelor omonime din 2017.  Ciprian a crezut că organizarea unor evenimente pentru tineri ar putea fi un pas înainte pentru înțelegerea istoriei și combaterea miturilor. Asta pe fondul credinței răspândite, în rândul noii generații, că perioada comunistă din România nu a fost atât de rea.

„Voiam să le dăm elevilor care au participat ceva în mână când pleacă de acolo – un obiect fizic”, mi-a zis Ciprian. Așa a apărut ghidul. Deloc exhaustiv el are menirea să facă lumină asupra cele mai întunecate perioade din istoria României moderne.

„Ne-am gândit cum să facem ca informația să fie mai ușor percepută de o generație care consumă informația puțin altfel decât noi”, a completat acesta. La unul dintre evenimentele organizate în Sighetu Marmației a vorbit chiar un supraviețuitor al închisorii din Sighet.

Prezentul e destul de tulbure, marcat în special de extrema tinerilor care se declară deschis și fără rețineri comuniști. Internetul a devenit chiar o a doua casă în care cultul lui Ceaușescu trăiește o a doua viață.

De ce în România anului 2018 sunt oameni convinși că în comunism era mai bine

Este inevitabil ca, trăind în România, să nu auzi pe cineva – de cele mai multe ori persoane trecute de vârsta mijlocie – cum se plânge că totul merge prost acum și că în comunism era raiul pe pământ. Dacă îndrăznești să îi contrazici cu argumente obiective, ți se va spune, printre eventuale înjurături, că nu știi nimic și că ești un capitalist tont.

De ce se întâmplă, totuși, asta?

„Aș spune că e o influență oarecum negativă a unei părți din generația mai veche”, a zis Ciprian. „Sigur, unii dintre ei poate chiar o duceau mai bine personal și nu au stat să se gândească că aveau funcție, sau aveau niște relații și le era mai ușor și atunci proiectează ideea asta”. Mai mult, unii oameni erau mulțumiți de cât de ușor mergeau lucrurile – în comunism, ei nu erau nevoiți să se gândească la ce aveau de făcut. Nu voiau să se gândească ce școală vor face și să își caute apoi singuri un loc de muncă.

Cu alte cuvinte, unora nu le convenea conceptul de responsabilitate.

Un alt motiv invocat de Ciprian este tendința spre conspiraționism a poporului român. „Asta se vede și în alte direcții: de la dacii liberi care erau centrul universului până la Ceaușescu care inventase nu știu ce sau comuniștii care au speriat America – tot felul de teorii din astea care încearcă să preamărească ceva din istorie și să găsească lipsurile prezentului”, a spus el.

„Sigur, lumea nu este astăzi perfectă, și atunci zici «Da, da, lasă că știu eu, că pe vremuri ăia făceau și erau patrioți și noi aveam și grânarul Europei»”.

Miturile din comunism care încă ne bântuie

Printre argumentele invocate de nostalgicii comunismului se numără faptul că toată lumea avea un loc de muncă.

Conform petroșăneanului, ideologia comunistă prevedea ca munca să ocupe un loc de cinste. „Dar te luau, te duceau la lucru și nu aveai ce să faci de multe ori – sunt foarte cunoscute lucrurile astea”, a subliniat el. „Mecanismul de repartiție al posturilor era o chestiune care astăzi ar fi incredibilă și de neacceptat. Adică eu fac școală la Timișoara și mă trimite undeva lângă Iași să lucrez, că așa vrea unul de la partid. Și plus că interveneau relații.”

Un alt argument iubit de comuniști este cel care spune că toată lumea a avea o casă. „Da, există o mică doză de realitate în chestia asta, că s-a construit foarte mult față de perioada de dinainte.”, a afirmat Ciprian.

„Dar s-a construit prost, s-a construit fără niciun interes de comfort și estetică: apartamente înghesuite – cutii de chibrituri le ziceam într-o perioadă, neizolate, prost făcute, cu instalații proaste și așa mai departe.”

Un alt mit iubit este cel al industriei înfloritoare din perioada comunistă. „Te apucă râsul dacă cunoști puțin realitatea”, a spus Ciprian. După al Doilea Război Mondial, România încă era o țară agrară, forțată să se industrializeze. Acest proces forțat a fost un eșec.

„Au fost foarte multe probleme la care [autoritățile din comunism] nu s-au gândit și, în final, România era foarte aproape să ajungă în incapacitate de plată”, a explicat el. „Ceaușescu luase niște împrumuturi – tocmai, ca să mai bage puțin în industrie. În perioada respectivă a fost și o criză internațională mai mică – mai ales, prețul petrolului a scăzut foarte mult, noi fiind exportatori de petrol. Asta s-a adăugat economiei care era deja sub presiune, erau construcții mari peste tot. Nu se producea suficient calitativ, pentru că nu exista inovație, nu era accent pe tehnologie. Noi nu mai puteam să plătim banii pe care trebuia să îi plătim. Efectul a fost sărăcia”.

De la lideri impuși la cultul personalității

Până la acel comunism-ceaușist atât de dezbătut și astăzi, comunismul a fost altfel, conform lui Ciprian. El a povestit că, imediat după al Doilea Război Mondial, armata sovietică încă era în România, iar liderii politici erau de fapt impuși de Moscova. „Ei s-au prefăcut că fac coaliții cu forțele locale, ca să pretindă că «Uite, domnule, lucrăm democrat!»”, a zis petroșăneanul. „Partidele lor, de comuniști, erau în frontul democrat, nu se numeau comuniste. Ei mascau foarte mult realitatea. Securitatea a fost înființată de oameni din KGB”.

Ulterior, puterea a fost încet-încet predată românilor – desigur, cei agreați de Moscova.

Bunicul lui Ciprian s-a numărat printre cei arestați și trimiși la Canal. El a supraviețuit, iar astăzi încă îi povestește nepotului despre realitățile ascunse ale acelor vremuri. „A scăpat ușor, la alții a fost mult mai greu, mulți au murit”, a afirmat Ciprian.

„Știm foarte bine care erau metodele de anchetă și de detenție – care variau de la strivitul degetelor până la smulsul părului, violuri, umilințe. Astea au încetinit puțin în anii ’60”. Atunci, Ceaușescu a apărut sub forma unui lider care a eliberat deținuții politici, a condamnat într-o oarecare măsură regimul opresiv al lui Gheorghe Gheorghiu Dej (dar nu și liderii politici) și a simulat o schimbare – una exclusiv de formă, pentru că el nu a renunțat nicio clipă la principiile socialismului. A început să critice influența Uniunii Sovietice și să se desprindă de aceasta și totodată să insufle în popor sentimentul de naționalism și patriotism.

Controlul a slăbit puțin în acea perioadă, după cum mi-a povestit Ciprian, și au început micile relații occidentale. Totuși, era doar un soi de calm înaintea furtunii.

Într-un final, comunismul a intrat în etapa de radicalizare, după 1971, când Ceaușescu a plecat în turneu în Asia. Acolo, stadioanele cu manifestații pentru liderul suprem l-au convins pe Ceaușescu că este un soi de geniu care merită aceeași recunoștință din partea poporului său.

[related]

„E o altă etapă în toată istorie asta, în care începe cultul personalității, al lui [Ceaușescu] în primul rând și apoi al Elenei, care din absolventă de patru clase face academiciană. Încep foarte multe nepotisme, încep să se vadă foarte mult privilegiile nomenclaturii. El chiar se vede un geniu, un lider din ăsta nord-coreean, care controlează tot”, mi-a zis Ciprian.

În anii ’80, rețeaua de informatori crescuse deja atât de mult încât orice vecin ar fi putut face parte din Securitate. Neîncrederea generală îi făcea pe oameni să se teamă să aibă măcar vreun gând rău despre regim – o realitate înfiorător de asemănătoare cu opera de ficțiune „1984”, scrisă de George Orwell.

Când va muri cu adevărat comunismul în România

Ciprian este de părere că regimul comunist nu a adus numai rele. „Eu cred că o parte din măsurile pe care au vrut să le ia erau necesare – și mă refer aici la urbanizare și industrializare și la accesul la educație. Luaseră puțin în serios treaba asta cu educația. Românii aveau o problemă cu analfabetismul. Asta era ideologia – omul nou trebuia să știe să citească, să fie la oraș, să fie harnic. Putem zice că astea au fost niște lucruri pozitive. Doar că toate au fost viciate ideologic”.

Totuși, schimbările le-ar fi adus orice sistem. Reprezintă o evoluție naturală a lucrurilor. „Dacă tragem linie – și sunt foarte multe statistici pe tema asta – România era ultima, în ’89, din țările europene, la toate capitolele – absolvenți de studii superioare, speranță de viață, PIB pe cap de locuitor”, a subliniat el.

[readmore]

Astăzi, comunismul este deplâns adeseori, iar nostalgia se transmite încet și sigur generațiilor tinere. S-a creat, după cum a spus Ciprian, „furtuna perfectă”, în care unii atacă Occidentul, alții sunt nostalgici, iar școala nu reușește să compenseze.

„Familia contează foarte mult. Degeaba zice la școală ce s-a întâmplat, dacă tata sau bunicul zice «Ehe, pe vremea aia traiul era trai, aveai bani, nu ca acuma!»”, a conchis Ciprian Cucu.