Pozele memorabile din Primul Război Mondial care îți arată istoria fără perdea

de: Andreea Cuzub
06 11. 2018

Haosul Primului Război Mondial este greu de descris în cuvinte, iar câteodată pozele reușesc să transmită mai multe decât istoria în sine. Câteva fotografii nemaivăzute până acum îți oferă ocazia să treci prin propriul filtru evenimentele petrecute în urmă cu un secol.

Fotografiile au fost făcute în timpul dezastruoasei campanii Gallipoli, cunoscută și sub numele de Campania din Dardanele. Alături de acestea a fost făcut public și un mesaj scris pe câmpul de luptă de un ofițer britanic.

Expeditorul necunoscut a scris în grabă un mesaj către comandantul său în care îi cerea să nu mai tragă în ei. Cel mai probabil, biletul a fost scris în timpul unui incident în care britanicii ajunseseră să întoarcă armele asupra propriilor trupe.

Mesajul este o dovadă suplimentară a haosului nedescris din timpul campaniei, care este văzută ca unul dintre cele mai mari dezastre militare ale Marii Britanii.

În mesaj, ofițerul cere mai multă apă, unelte și muniție pentru oamenii săi asediați care încercau să le țină piept otomanilor. „Trageți în noi, vă rog să vă opriți – suntem într-un șanț destul de rău și avem nevoie de apă, unelte și muniție”, a scris acesta.

Nota, adresată Colonelului James Hardie Galbraith, este vândută ca parte a unei arhive care include un album foto cu poze rare din timpul campaniei Gallipoli.

„Sunt poze foare bune ale prizonierilir turci, ale armelor capturate și a tranșeelor. Fotografiile din timpul campaniei sunt rare, astfel încât oferă o perspectivă fascinantă asupra unuia dintre cele mai faimoase evenimente ale războiului”, a declarat un specialist în licitații.

În plus, arhiva deține fotografii ale terenului accidental din peninsula Gallipoli și imagini cu cimitirele pine cu cruci de lemn care poartă numele soldaților căzuți în timpul războiului.