Facebook va izola 1,5 miliarde de utilizatori de cea mai mare schimbare

de: Bianca Prangate
19 04. 2018

Uniunea Europeană va aplica o lege (GDPR) care să restricționeze accesul companiilor la datele online. Facebook vrea să se asigure că nu toți utilizatorii vor beneficia de ea.

GDPR, dacă ar fi aplicat la nivel global, 1,9 miliarde de utilizatori Facebook ar fi protejați de ea. Doar că nu va fi aplicat la nivel global, ci doar european, iar gigantul social media vrea să mai taie din acest număr.

Membrii rețelei din afara Statelor Unite și a Canadei sunt supuși termenilor și condițiilor sediului general din Irlanda, fie că știu sau nu. Pe 25 mai, reglementarea protecției generale a datelor va fi aplicată în Europa. Asta înseamnă că 1,5 miliarde de utilizatori din Africa, Asia, Australia și America Latină nu vor fi protejați de noua lege.

Facebook vrea să micșoreze pe cât posibil expunerea utilizatorilor la reglementare. Aceasta din urmă ar permite emiterea de amenzi pentru companiile care folosesc datele personale ale oamenilor fără acordul lor.

Într-o declarație oferită pentru Reuters, a spus că plănuiește să facă reglementările care vor proteja utilizatorii europeni valabile pentru tot restul lumii. „Folosim aceleași protecții ale intimității peste tot, fie că ai făcut înțelegerea cu Facebook Inc sau Facebook Irlanda”, a explicat compania.

Între timp, cei de la sediul general din Irlanda spun că nu știau de schimbare. Un oficial a spus, sub protecția anonimatului, că nu auzise de vreun plan oficial Facebook de a transfera responsabilitățile către SUA sau de a micșora prezența Facebook în Irlanda. Mai mult, a spus că în perioada următoare, sediul avea să angajeze 100 de oameni noi.

Schimbările vin la câteva săptămâni după scandalul Cambridge Analytica. În cadrul acestui scandal, compania americană Cambridge Analytica a obținut datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook și le-au folosit pentru a le influența votul în favoarea lui Donald Trump sau a Brexit. Există speculații că scandalul ar fi implicat și campania PSD din 2016, dar acestea au fost negate de companie și de partid.