Dragnea nu uită familia tradițională: când va fi organizat referendumul

de: Alexandru Puiu
25 07. 2018

Pentru că s-au rezolvat problemele legate de infrastructură, sănătate, salarizare și nu numai în frumoasa noastră țară, Dragnea a readus în discuție familia tradițională.

În cazul în care ai trăit pentru un moment cu iluzia că Liviu Dragnea reușește pe parcursul a 24 de ore să nu facă parte din fluxul național de știri, te-ai înșelat amarnic. Liderul PSD a făcut pe parcursul zilei de marți o serie de anunțuri importante legate de soluționarea situației ”precare” în care se află familia tradițională. Din câte se pare, în această toamnă, ne vom putea bucura de o soluție permanentă prin intermediul unui referendum.

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au împreună o colecție importantă de divorțuri, la activ, niște domnișoare la braț cu câteva decenii mai tinere. Cu toate acestea, conceptul familiei tradiționale a fost din totdeauna foarte sus pe lista programului de guvernare PSD – ALDE. În opinia multor români, noțiunea de căsătorie nu poate fi asociată decât unor persoane de sex opus, iar Dragnea exploatează la maxim această fixație ancorată în secolul trecut.

„Eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru inițiativă și referendumul poate fi organizat la sfârșitul lunii, pe 30 septembrie, sau în prima duminică din octombrie”, a spus liderul PSD cu referire la referendumul pentru familia tradițională. Statistic, această cheltuială astronomică are mari șanse să intre în topul celor mai inutile investiții din ultimele decenii.

Ca referință, în România nu a fost niciodată permisă căsătoria între homosexuali, lesbiene, persoane trans sau orice altă orientare decât heterosexuale. Cu toate acestea, Coaliția pentru familie a pus foarte multă presiune pe coaliția de guvernarea cu scopul interzicerii explicite a unor astfel de parteneriate civile.

Conform legii, orice referendum de revizuire a constituției trebuie să fie organizat în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la aprobarea inițiativei legislative în parlament. În opinia lui Dragnea însă, legea este doar o sugestie, domnia sa afirmând că „nu e obligatoriu să fie duminică, nu e obligatoriu să fie o zi”.

În încercarea de a nu părea extremist, președintele Camerei Deputaților a afirmat: ”Nu am fost și nu voi fi niciodată intolerant. Trebuie să clarificăm noțiunea de familie, dar și parteneriatul civil pentru că orice român trebuie să aibă posibilitate să trăiască cum vrea, fără să deranjeze pe altcineval”. Pentru că nu avea însă abilitatea să-și mențină o singură atitudine până la sfârșitul discursului, când a fost întrebat explicit despre posibilitatea unui cuplu gay aflat într-un parteneriat civil de a înfia un copil, nu a ezitat să spună ”Am o rezervă aici.”