De ce dependența de jocuri video nu e o boală, cum se panichează lumea

Organizația Mondială a Sănătății a adăugat luna trecută dependența de jocuri în manualul său de tulburări mentale, însă nu toți experții sunt de acord cu acest diagnostic.

E clar că există persoane care petrec ore bune sau chiar zile jucându-se Fortnite, League of Legends sau alte jocuri care sunt extrem de populare în acest moment, însă mulți psihologi sunt sceptici că boala există ca o problemă autonomă.

Unii cred că îmbrățișarea I.G.D (internet gaming disorder) ca tulburare mentală este riscantă, deoarece criteriile de diagnosticare sunt încă neclare.

I.G.D este dovada vie a ceea ce se întâmplă atunci când cercetătorii sunt convinși că un obicei rău se transformă în ceva diferit: o boală.

„Întrebarea este: care este diferența dintre un obicei prost și o tulburare și unde tragem acea linie”, a declarat Scott Lilienfeld, profesor de psihologie la Universitatea Emory. El mai spune că unii ca el cred că de cele mai multe ori nu există o cale sigură prin care să faci această distincție.

De asemenea, Asociația Americană de Psihologie, nu este de acord cu acest diagnostic. Aceștia susțin că definiția bolii este una vagă și că problemele de comportament ale jucătorilor ar putea exista dinaintea jucatului excesiv, nu invers.

Criticii spun că noua etichetă reflectă o „panică morală”, o frică neîntemeiată de noile tehnologii, care cu ani în urmă arătau cu degetul către efectele negative ale TV-ului și, înainte de acesta, către radio.

Christopher Ferguson, psiholog la Universitatea Stetson spune că există un sâmbure de adevăr în ceea ce susțin partizanii, dar încă nu suntem capabili să înțelegem pe deplin subiectul.

Scepticii argumentează și pe baza studiilor existente. Într-o cercetare recentă, un grup de oameni de știință din China și Europa au realizat RMN-uri pentru 38 de persoane diagnosticate cu I.G.D.

În comparație cu grupul care avea mai puține obiceiuri compulsive legate de jocuri, grupul I.G.D a prezentat o grosime corticală relativ redusă în cortexul orbitofrontal lateral stâng. Un alt raport care a utilizat imagistica creierului, a concluzionat că persoanele cu I.G.D au avut o conexiune scăzută între amigdala stângă și griusul precentral. 

Scepticii spun că aceste concluzii sunt lipsite de sens, deoarece nu se știu prea multe despre modul în care aceste regiuni ale creierului interacționează.