De ce se îngălbenesc paginile cărților în timp și cum poți să oprești asta

de: Bianca Prangate
26 09. 2018

Dacă ai ținut vreodată în mână o carte sau un ziar foarte vechi, atunci ai observat probabil acea tentă gălbuie. Dacă te-ai întrebat vreodată de unde provine, atunci ești pe cale să afli răspunsul.

Conform profesoarei de chimie Susan Richardson de la University of South Carolina, materialele din care este realizată hârtia sunt predispuse la îngălbenire în timp. Hârtia este, de regulă, făcută din lemn. La rândul său, lemnul este compus din celuloză și lignină.

Celuloza este o substanță incoloră, care reflectă atât de bine lumina încât percepem hârtia ca fiind albă. Lignina însă este o un polimer care, odată expus la lumină și la aer, își schimbă structura moleculară. Acest polimer este susceptibil la oxidare, adunând oxigen în plus în structura sa.

Moleculele de oxigen care apar rup legături în structura ligninei și formează regiuni moleculare numite cromofori. Acești cromofori reflectă anumite lungimi de undă, pe care noi le percepem drept culori – în cazul de față, drept galben sau maroniu.

În mod normal, producătorii de hârtie caută să elimine cât mai multă lignină, pentru ca produsul final să rămână alb cât mai multă vreme. În cazul ziarelor, hârtia are mai multă lignină, motiv pentru care acestea au tendința să se îngălbenească mai rapid decât o carte.

La pol opus se află pungile de hârtie din magazine, care nu sunt albite. Surplusul de lignină le face suficient de puternice pentru a putea să adăpostească cumpărăturile fără să se rupă.

Dacă vrei să îți conservi cât mai bine cărțile, Richardson a subliniat că oxigenul este inamicul. „Păstrează cartea într-o cutie perfect închisă și înlocuiește oxigenul cu nitrogen, argon sau alt gaz inert, și ai terminat”, a zis chimista. Dacă nu ai la dispoziție gaze inerte care să te ajute, amintește-ți să îți ții cartea departe de razele soarelui, într-un loc cât mai întunecat și mai ferit de razele soarelui.