Toate felurile în care internetul schimbă modul în care gândim
Internetul ne-a schimbat în moduri fundamentale – unele vizibile, altele pe care nici nu le realizăm. Acele efecte pe care nu le putem vedea cu ochii liberi au loc la nivelul creierului uman.
Printre efectele nocive și invizibile ale internetului se numără lipsa empatiei și scăderea atenției. Cercetătorii încă cercetează felurile în care creierul nostru este afectat când petrecem timp online. Dacă vrei să descoperi modalitățile prin care internetul ne schimbă, lista de mai jos te va ajuta.
Capacitatea de a fi atenți a scăzut
Internetul ne face să avem o durată de atenție mai scurtă decât a unui peștișor de auriu. Peștișorii aurii pot fi atenți timp de 9 secunde. Până în anii 2000, oamenii îi întreceau, putând fi atenți vreme de 12 secunde. Doar că am ajuns să fim mai puțin atenți decât peștișorii aurii. Conform unui studiu din 2015, durata noastră de atenție a scăzut la 8 secunde.
Mai mult, există o diferență între generații când vine vorba de capacitatea de a rămâne atenți. Mai exact, 80% din oamenii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au recunoscut că, atunci când nimic nu le captează atenția, se uită pe smartphone. În contrast cu aceștia, doar 10% din cei cu vârste peste 65 de ani au spus că stau pe telefon când sunt plictisiți.
Ne simțim distrași în mod continuu
Ai măsurat vreodată de câte ori îți verifici telefonul într-o zi? Un studiu din 2016 a descoperit că majoritatea posesorilor de smartphone își verifică telefonul de 2.600 de ori pe zi. Cu alte cuvinte, oamenii cu telefon îl verifică de aproape 1.000.000 de ori pe an.
Autorul cărții „The Shallows: What The Internet Is Doing To Our Brains”, Nicholas Carr, a descris această adicție ca pe „o stare de distragere perpetuă și întrerupere constantă”. Tot el a zis că acesta este prețul pe care trebuie să îl plătim pentru a avea acces nelimitat la informații. „Dacă exiști într-o stare perpetuă de distrugere, nu vei pătrunde vreodată în cele mai adânci surse ale înțelegerii umane și ale creativității”, a mai spus Carr.
Memoria pe termen lung are și ea de suferit
Faptul că suntem atât de preocupați să căutăm, să dăm scroll și să dăm click pe orice găsim pe internet ne scade capacitatea de a reține și aminti informații. Un studiu din 2011 a arătat că oamenii își aminteau mai puține informații, din moment ce știau că le puteau căuta pe Google ulterior.
Carr a explicat astfel acest fenomen: „[Mutarea] informațiilor din partea conștientă a minții (ceea ce numim memoria funcțională) în memoria pe termen lung necesită un proces de consolidare a memoriei, care se bazează pe atenție. Dacă ești în mod constant distras și absorbi noi informații, practic împingi acele informații în și din partea conștientă a minții. Nu ai grijă de ele într-un mod care să fie necesar pentru consolidarea bogată a memoriei”.
Ne face să ne simțim mai conectați – și mai singuri
Social media ne ajută să ne simțim mai conectați cu oricând. Putem vorbi cu prieteni și rude din alte părți ale lumii, putem cunoaște persoane noi într-o clipită, putem împărtăși lucrurile bune și rele din viața noastră cu oricine. În mod paradoxal însă, această conexiune continuă ne face să ne simțim mai singuri.
Studiile arată că, „cu cât oamenii petrec mai mult timp pe internet, cu atât mai puțin interacționează cu familia și prietenii în mod fizic și la telefon, cu atât mai mult li se micșorează cercurile sociale și cu atât mai mult se simt deprimați”.
Ne face mai puțin empatici
Știm cu toții că internetul este locul în care trolii sunt la ei acasă, iar bullying-ul este în floare. Nu prea e nevoie de studii de specialitate să vezi cât de toxic poate fi internetul și că ne divide în victime și agresori. Chiar și așa, există date oficiale care să arate acest lucru.
„Cred că există niște indicii că acest gen de cultură a distragerilor și întreruperilor constante compromite nu doar atenția care duce la gânduri profunde, ci și atenția care duce la conexiuni profunde cu alți oameni”, a afirmat Carr. „Cu cât ești mai distrat – cu atât firul gândirii este întrerupt – cu atât mai puțin ești capabil să experimentezi empatia”.
Analfabetismul a crescut
Internetul ne face să absorbim mai multe informații scrise ca oricând. Dar pe măsură ce folosirea internetului crește, dorința oamenilor de a citi liniștiți o carte, ca în vremurile bune, pare să dispară. Conceptul de intelectuali moare încet și sigur.
Istoricul George Dyson prevede că relația oamenilor cu intelectualismul va regresa în viitor. „Dacă costul mașinăriilor care gândesc este să avem oamni care nu o fac?”, a zis Dyson. „Se vor întoarce cărțile acolo de unde au pornit – închise în mănăstiri și citite doar de câțiva oameni selecți?”.
Nu mai știm să ne bucurăm de propria noastră companie
Atunci când ne simțim plictisiți sau singuri, alegem adeseori să intrăm pe internet și să ne distrăm mintea cu ce găsim. Și desigur, funcționează de multe ori. Problema este că acest obicei ne descurajează din a mai petrece timp singuri, doar noi cu gândurile noastre care să ne țină companie.
Poate nu îți dai seama cum te poate afecta acest lucru, dar cercetătoarea Baroness Greenfield de la Universitatea Oxford are o explicație. „[Internetul] discurajează genul de gândire profundă și atentă, care duce la dezvoltarea cunoștințelor, gândirii conceptuale, reflecției și meditației”.