De ce Coreea de Nord a oprit testele cu arme nucleare

de: Bianca Prangate
21 04. 2018
Tah-Heetch

Dictatorul din Coreea de Nord, Kim Jong-un, a anunțat că țara sa nu va mai face teste cu rachete sau bombe atomice, chiar înainte de două evenimente diplomatice la care va participa.

Anunțul său deja a făcut înconjurul lumii, însă oamenii nu știu exact ce să creadă. Declarația lansată cu privire la încetarea testelor nucleare subliniază clar că motivul pentru care testele nu vor mai fi făcute este că țara deja și-a perfecționat armele nucleare.

Până în 1988, India și Pakistan conduseseră deja șase teste nucleare. Douăzeci de ani mai târziu, ele încă fac parte din panteonul puterii nucleare, deși între timp timp nu au mai realizat vreun test. Coreea de Nord are și ea la activ șase teste – așadar își va menține probabil poziția temută din acest punct de vedere.

Ultimele două arme nucleare dezvoltate de Coreea de Nord ar avea puterea de distrugere de două sau trei ori mai mare decât a bombei atomice folosite de Statele Unite ale Americii asupra orașului Nagasaki.

Experții încă nu știu dacă Coreea de Nord a dezvoltat într-adevăr o bombă termonucleară. Totuși, datele seismice colectate în data de 3 septembrie 2017 au sugerat puternic că, într-adevăr, țara a dezvoltat o armă capabilă să distrugă orașe.

Declarația de oprire a testelor și vizita recentă a lui Kim Jong-un la Beijing indică faptul că armele deținute de Coreea de Nord în prezent sunt suficient de puternice încât acesta să poată părăsi țara fără să își facă griji.

Anunțul surprinzător este însă mai mult o declamație a unui stat puternic din punct de vedere nuclear – un stat care, mai mult ca orice, nu va renunța la armele create, atâta timp cât acestea asigură șansa de supraviețuire a sa.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, l-a felicitat pe Kim Jong-un pentru „progresul mare”. Însă cu cât lumea va vedea mai rapid subtextul intențiilor președintelui, cu atât mai bine.