Cum a prezis un calculator sfârșitul lumii acum aproape 50 de ani

de: Andreea Cuzub
30 08. 2018

„Sfârșitul lumii” este un subiect în jurul căruia se strâng adesea tot felul de „vizionari” care bagă lumea aiurea în sperieți. Însă mai înfricoșător decât un om care face astfel de previziuni, este o inteligență artificială.

Acest lucru s-a întâmplat și la începutul anilor ’70 când un model matematic dezvoltat de unul dintre pionierii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a prezis ceva terifiant. Ei bine, ai ghicit – a semnalat sfârșitul civilizației umane pe Pământ.

Modelul, bazat pe munca lui Jay Wright Forrester – considerat părintele sistemelor dinamice – a fost utilizat de patru dintre studenții săi.

Cercetătorii de la MIT au fost însărcinați de o organizație de elită, numită Clubul de la Roma, pentru a prezice care ar fi fost viitorul dezvoltării la nivel mondial, având în vedere resursele planetare finite.

Cercetarea rezultată, numită „Limitele creșterii” este cea mai bine vândută carte despre mediu din toate timpurile, descrisă drept „poate cea mai inovatoare muncă academică a anilor ’70”. Aceasta nu a oferit o viziune prea optimistă despre viitorul omenirii.

Modelul a analizat cei cinci factori care ar putea avea cel mai mare impact asupra creșterii pe Pământ: creșterea populației, producția agricolă, epuizarea resurselor neregenerabile, producția industrială și poluarea.

Cu ajutorul modelului computerizat, numit World3, cercetătorii au calculat pe baza traiectoriei obișnuite a dezvoltării că societatea noastră urmează să cedeze undeva în acest secol.

Unul dintre motivele pentru care modelul este readus în actualitate, este că Australian Broadcasting Corporation (ABC) a distribuit o parte din studiu într-un videoclip pe YouTube care oferă o imagine rece a secolului actual, din perspectiva anilor ’70.

Prezentatorul videoclipului spune că World1 nu pretinde că oferă o prognoză precisă. „Pentru prima dată în istoria umanității, acesta privește lumea ca pe un singur sistem și arată că Pământul nu poate susține populația actuală și creșterea industrială pentru mai mult de câteva decenii”, mai punctează acesta.

Cea mai mare problemă a sistemului este că nu a luat în calcul schimbările climatice ca variabilă. La momentul lansării, „Limitele creșterii” au fost criticate la scară largă, însă videoclipul reiterează ideea că scenariul prezis de World1 ar putea fi unul realizabil.