Racheta cu care China vrea să îi eclipseze până și pe cei de la NASA

de: Andreea Cuzub
03 07. 2018

China lucrează la o rachetă extrem de puternică, care să le facă concurență celor de la NASA. Cel puțin așa susține un expert chinez, care a menționat că aceasta va fi capabilă să transporte sarcini impresionante pe orbita joasă a Pământului.

Long Lehao, oficial al Academiei chineze de inginerie, spune că racheta Long March-9 se află în curs de dezvoltare. Până în 2030, aceasta ar trebui să fie capabilă să transporte 140 de tone pe orbita joasă a Pământului – acolo unde se află sateliții de telecomunicații și observație a Pământului.

Capacitatea de transport a rachetei este una impresionantă, în comparație cu cele 20 de tone ale rachetei europene Ariane 5 sau cu cele 64 de tone ale Falcon Heavy.

De asemenea, Long March-9 depășește și sistemul de lansare spațială al NASA, care va fi gata în 2020 și care are o capacitate de 130 de tone. Racheta va avea un diametru de zece metri și patru boostere puternice, fiecare având un diametru de cinci metri.

Chinezii mai lucrează și la o rachetă spațială reutilizabilă, care se preconizează că va efectua primul zbor în 2021. Long Lehao spune că primul etaj și propulsoarele ar putea fi recuperate după lansare, datorită unei aterizări verticale. 

Academy of Aerospace Propulsion Technology (AAPT), organizația care dezvoltă partea de hardware, lucrează la un prototip de motor pentru acestă rachetă.

China investește miliarde bune în programul său spațial, cu speranța că până în 2020 va avea o stație spațială cu echipaj. De asemenea, chinezii vor să trimită oameni pe Lună în viitorul apropiat. Toate aceste eforturi sunt depuse pentru că puterea asiatică încearcă ajungă din urmă SUA și Rusia.

Și ambițiile spațiale ale Chinei nu se opresc aici. Șeful Academiei chineze de Tehnologie Spațială anunța în luna martie că țara intenționează să construiască și o stație spațială pe Lună.