Ce e un fintech și la ce te ajută, cu adevărat, față de bancă

de: Florin Cașotă
09 07. 2018

Dacă ai umblat pe internet anul acesta atunci probabil că ai auzit de fintech-uri. Dacă nu știi ce sunt și cu ce se mănâncă atunci o să-ți spun cum stă treaba, cu trei exemple de fintech-uri pe care le poți utiliza din România și care ți-ar putea fi utile.

Una dintre problemele cele mai întâlnite în rândul celor care început să lucreze este că nu știu unde naiba se duc banii. Cei cu experiență de muncă tot se confruntă cu prima problemă, dar și că nu pot să economisească și că nici nu au o aplicație care să-i ajute să-și organizeze viața financiară.

Băncile nu te ajută cu asta. Ar putea să o facă fintech-urile.

În primul rând, să stabilim ce e un fintech și de ce ar trebui să te intereseze. Un fintech e, de cele mai multe ori, un startup care acționează în domeniul financiar și vine cu soluții care nu sunt oferite de bănci sau de alte servicii financiare.

Datorită tehnologiei, nu mai depinzi de bănci pentru plăți, credite și așa mai departe. Poți apela la alte companii care-ți pot oferi aceste servicii mai rapid sau la costuri mai mici.

Totuși, fintech-urile nu pot lucra singure pe o insulă, ci au nevoie să lucreze cu băncile și alți jucători din sectorul financiar. De ce ar vrea băncile să facă asta? Pentru că sunt obligate. PSD2 nu este un fișier Adobe Photoshop, ci noua directivă europeană de plăți care obligă băncile să se deschidă către terți. Astfel, este favorizată intrarea unor noi jucători pe servicii de plăți, precum Revolut.

Directiva prevede că operatorul unui sistem de plăți trebuie să dea acces în cadrul sistemului său în mod nediscriminatoriu, pentru a permite prestatorilor de servicii de plată să furnizeze servicii în mod nerestricționat și eficient.

Să revin la fintech. Cum cel mai bine se înțelege prin puterea exemplului atunci o să îți prezint trei fintech-uri care pot fi folosite și în România.

La nivel global, există mult mai multe startup-uri interesante ce activează în domeniu, dar, din păcate, nu pot fi folosite aici.

Revolut e un fintech ca o banca digitală (oarecum)

Probabil cel mai cunoscut fintech pe plaiurile mioritice este Revolut. Startup-ul pornit de doi ruși în Londra, lansat oficial în România în 2018, a reușit să acapereze un număr destul de mare de utilizatori.

În acest moment, peste 35.000 de români utilizează serviciile Revolut. Ținta companiei este să ajungă la 100.000 până la finalul anului. Nu știu dacă vor atinge acest prag, dar este cer că destui români găsesc destulă utilitate în ceea ce oferă Revolut pentru a-și face un cont.

Ce face? Pe scurt, te scapă de comisioanele pe care ți le aplică băncile atunci când plătești cu cardul în străinătate, comisioanele pe care le plătești atunci când transferi bani și mai ai alte câteva beneficii pe care băncile actuale nu ți le oferă.

În acest moment, dacă ești într-o excursie prin Budapesta și vrei să plătești prânzul cu cardul de salariu, atunci lucrurile se derulează după un tipar clar. Leii tăi sunt convertiți în euro, apoi sunt convertiți în forinți. Cele două conversii se fac la cursul valutar stabilit de acea bancă, iar asta te-ar putea costa.

Dacă plătești cu un card de la Revolut, aceste conversii se realizează la cursul inter-bancar, adică mai mic decât cel practic de banca unde ai banii.

Reprezentanții Revolut spun că astfel economisești 50 de euro la fiecare 500 de euro cheltuiți în străinătate, bani care altfel ar fi mers la bănci. Același procedeu este valabil și pentru transferurile de bani. Astfel, cei care trăiesc în străinătate și vor să trimită bani acasă, chiar și 10 euro, nu vor mai trebui să plătească comisioanele pe care le practică băncile sau companiile de servicii financiare ca Western Union.

Dacă nu prea călătoresc, ce fac cu Revolut? Îl poți folosi la fel ca pe un card obișnuit numai că și aici primești ceva pe care băncile din România nu ți le oferă: raport de tranzacții și un program de economisire.

  • În aplicațiile băncilor sau pe contul online poți vedea ce tranzacții ai efectuat, dar sunt niște date abstracte care nu înseamnă mare lucru.

Cu Revolut poți vedea câți bani ai dat pe mâncare, la restaurant sau pe benzină (unde și la ce oră au avut loc tranzacțiile), astfel ai o idee mai bună despre unde se duc banii tăi și la finalul lunii poți să tragi concluzia că mergi prea des cu Uber și că ar fi cazul să mai mergi și cu metroul.

În plus, poți să-ți faci și un buget (400 de lei pentru taxi, iar când această sumă se atinge tranzacțiile îți sunt blocate. Normal, poți să le aprobi dacă vrei, dar măcar ai un avertisment.

Cum face Revolut bani și cum poate oferi astfel de servicii?

O sursă de venit este o reprezintă clienții care aleg pachetul premium (30 de lei pe lună) și a doua este un procentaj din fiecare plată realizată cu cardul. „MasterCard și Visa au un comision pe fiecare tranzacție făcută cu cardurile emise de ei și comisionul este plătit de fiecare comerciant care are implementată plata cu cardul, iar băncile și IFN-urile, dar și Revolut care utilizează carduri Visa și Mastercard, primesc un procent din acel comision”, a spus Irina Nicoleta Scarlat, Country Manager România al Revolut.

Programul de economisire de care vorbeam se numește Vaults și fiecare tranzacție care nu este fixă este rotunjită în sus. Suma în plus se duce către un cont de economii. Plătești 10,5 lei la supermarket, restul de 50 de bani merg în acel cont. Ai dat 9,2 lei pe cafea și un croissant, cei 80 de bani merg la cont. Ai prins ideea.

Astfel poți să economisești mai mult și mai repede. Totuși, funcția încă mai are bug-uri. Câteodată, aplicația mi-a rotunjit prea mult. Am plătit 13,2 lei la un magazin și aplicația a rotunjit plata la 15 lei. Altă dată am plătit 15 lei și mi-a luat 20 de lei.

Menționez că nu aveam vreo setare în care ceream o rotunjire mai mare a plăților. Funcția a fost reparată deoarece la ultimele plăți rotunjirea a fost făcută corect. Trebuie să fii însă atent și la asta.

Fintech pentru transferuri bancare la costuri minime

TransferWise, un startup fondat de cei care au creat Skype, vrea să rezolve problema transferurilor în străinătate și a comisioanelor mari pe care le percep băncile atunci când fac transferuri.

La fel ca Revolut, TransferWise vrea să te scape de comisioanele mari pe care băncile le percep și de cursul de schimb pe care fiecare dintre ele și-l stabilește. Startup-ul folosește un curs valutar mediu, negociat internațional, între monede, care este mai mic decât cel oferit de bănci.

Nici serviciul lor nu este gratis, dar este mai ieftin. De exemplu, dacă vrei să trimiți 5.000 de lei cuiva din străinătate într-un cont de euro atunci plătești un comision de 40,7 lei (sau 20,9 lei pentru un transfer mai lent), iar startup-ul convertește pentru tine 4.959 de lei în euro și în cont ajung 1.064 de euro.

Reprezentanții serviciului spun că TransferWise este de opt ori mai ieftin decât băncile obișnuite și că transferurile se fac mai rapid.

Ceea ce mi s-a părut interesant la sistemul lor este că startup-ul are mai multe conturi deschise peste tot în lume care sunt legate între ele și că banii nu trec granițele țărilor. De exemplu, dacă trimiți bani din Marea Britanie în Franța, englezul depune lirele în contul TransferWise din Anglia, apoi francezul ia euro din contul companiei din Franța.

Startup-ul nu mai este implicat doar în transferuri. A intrat și pe piața de plăți și, la fel ca în cazul Revolut, poți solicita un card de debit cu care poți efectua plăți dintr-o monedă în alta la un curs valutar mic. Cu acest cont primești un cont australian, unul britanic, un IBAN european și un cont american, astfel poți primi bani de la diferiți angajatori din lume fără comisioane. Ceea ce e perfect pentru freelanceri.

Cu cardul poți extrage de la ATM până la 200 de lire sterline pe lună, dacă vrei mai mult trebuie să plătești un comision. De asemenea, poți transforma banii în peste 40 de valute aproape pe loc, oriunde ai fi, la cursul valutar actual de care vorbeam mai sus. Compania se laudă cu trei milioane de clienți.

Cum să-ți plătești toate facturile de pe telefon cu Pago

Pago este un startup românesc care a dezvoltat o aplicație ce vrea să-ți plătească toate facturile. Bine, tot tu trebuie să dai banii pe facturi, dar aplicația te ajută să ai toate facturile într-un singur loc și astfel să le poți plăti mai ușor.

Îți faci cont, selectezi furnizorii, configurezi, gata. Faci asta introducând datele conturilor online pe care le ai la Orange, Enel și așa mai departe. Apoi introduci un card de unde să fie luați banii. Apeși plătește și ai rămas fără bani, dar cu facturile plătite.

Poți selecta să primești notificări atunci când facturile sunt emise și astfel să nu mai uiți niciodată de factura neplătită care te lasă fără cablu la televizor, de exemplu. Aplicația este gratuită și este disponibilă pe Android și iOS.

[readmore]

Fintech-uri românești la început de drum, dar cu potențial

Câteva alte fintech-uri românești care au potential, care au participat recent la Elevator Lab, accelerator fintech din Europa Centrală și de Est, în căutare de finanțare, sunt GrowU, FinQ și Stockberry.

GrowU vrea să te facă să economisești bani încurajându-te să cheltuiești. Odată ce ți-ai conectat cardul bancar la aplicația GrowU fiecare tranzacție pe care o faci este rotunjită în sus, iar mărunțișul respectiv este stocat în altă parte.

Asta fac și alte aplicații, dar ce este interesant e că GrowU se angajează să-ți reinvestească acel mărunțiș, astfel încât să ai câștiguri mai mari. De exemplu, 10% din mărunțișul adunat de-a lungul timpului s-ar duce către un seif, 50% către un cont de economii și 40% ar fi investiți.

De asemenea, startup-ul lucrează și la o soluție de inteligență artificială pentru aplicație astfel încât GrowU să se transforme într-un asistent financiar virtual.

FinQ este un startup românesc care vrea să-ți ofere produse financiare de la mai multe bănci, o platformă prin intermediul căruia tu ai putea să-ți alegi credite, produse de investiții etc exact cum alegi și produsele dintr-un supermarket.

Stockberry este este o aplicație care vrea să folosească social media și știrile despre companii pentru a-ți arăta în ce companii să investești. Aplicația nu se rezumă doar la investiția pe bursă, ci și la achiziția de criptomonede. A mai fost spart un exchange de Bitcoin? Prețul scade. Există hype în piață? Atunci urcă. Cu ajutorul Stockberry ți-ai putea da seama mai ușor care sunt tendințele de creștere sau scădere ale prețurilor diferitelor monede digitale.

Înainte de a folosi oricare dintre aceste produse prezentate aici fii sigur că citești toate informațiile de pe site-urile lor. Este clar că fintech-urile vin să rezolve câteva dintre problemele cu care ne lovim cu toții în fiecare zi, dar trebuie ca acestea să ofere servicii corecte, rapide și de încredere. Altfel, nu vor primi niciodată încrederea de care au nevoie pentru a putea exista.