Cât de bun este multitasking-ul pentru tine
Probabil că și tu ai încercat, măcar o dată, să faci mai multe lucruri în același timp, în speranța că așa vei avea un randament mai bun și vei economisi timp. Dar cât de bun este acest multitasking pentru tine?
Mulți oameni spun că multitasking-ul este o prostie care nu ne ajută în materie de productivitate, ci mai degrabă ne suprasolicită capacitățile mentale și memoria. Dacă intri pe Wikipedia, vei vedea că multitasking-ul este definit drept o „abilitate aparentă a oamenilor”, din cauza faptului că mulți cred că, în loc să facem două lucruri în același timp, doar alternăm între ele, fără să fim cu adevărat eficienți.
„Multitasking-ul este adeseori o problemă de percepție sau poate fi chiar perceput ca o iluzie”, a explicat cercetătorul de comportamente umane Shalena Srna, de la Universitatea din Michigan.
Deși multitasking-ul este mai mult o iluzie a noastră, un studiu condus de Srna și alți cercetători arată că efectele sale sunt totuși reale – și au potențialul de a ne îmbunătăți capacitatea de a realiza sarcini cognitive.
„Cercetările existente demonstrează că motivele oamenilor de a investi efort și control cognitiv cresc cu dificultatea sarcinii, dar și cu așteptările cu privire la dificultatea sarcinii”, au explicat autorii studiului. „Într-adevăr, mai multe descoperiri sprijină noțiunea că o sarcină mai provocatoare crește atenția oamenilor și, finalmente, duce la îmbunătățirea performanței”.
Astfel, atunci când oamenii cred că efectuează mai multe sarcini în același timp, acest lucru îi ajută să fie mai productivi. Ei compensează din punct de vedere cognitiv pentru dificultatea percepută pentru acele sarcini. La pol opus, oamenii care percepeau aceeași sarcină ca fiind simplă devotau mai puțin efort și atenție acesteia – drept rezultat, performanța lor era mai slabă.
Studiul nu sugerează că e mai bine să faci mai multe sarcini în același timp, dar îți arată că multitasking-ul nu este monstrul mare și rău de care se feresc toți oamenii.