București fără mașini: când ar putea fi interzise mașinile în Capitală și de ce

de: Daniel Ștefan
03 09. 2018

Toate vehiculele cu motor ar putea fi interzise în București pentru o zi, conform unei măsuri aflate încă în dezbatere la Primăria Capitalei.

S-ar putea să vină și acea zi! Ziua în care niciun șofer nu va mai avea voie să circule prin București cu mașina.
Toate autoturismele, motocicletele și orice alt vehicul cu motor ar putea fi interzise pentru o zi în Capitală. Această interdicție ar putea fi aplicată pe 22 septembrie, între orele 10.00 și 18.00.

Ziua fără autoturisme în Bucureşti este un proiect care urmează să fie supus votului la Primăria Capitalei şi face parte dintr-o serie de acţiuni prin care Municipiul Bucureşti se alătură iniţiativei „Săptămâna Europeană a Mobilităţii”.

„Ziua de 22 septembrie va fi desemnată ca «Ziua fără autoturisme» în Municipiul București. Pe 22 septembrie, între orele 10.00- 18.00 se interzice în municipiul București circulația vehiculelor cu motor, inclusiv GPL, vehiculelor electrice cu 2, 3 sau 4 roți”, se arată în proiectul de hotărâre inițiat de consilierii generali ai ALDE.

„Nu cerem să fie închis circulației auto tot orașul. Poate să fie închis doar centrul orașului sau o zonă mai mare, asta urmează să se stabilească ulterior. Noi (consilierii inițiatori ai proiectului – n.r.) vrem să ca aceasta să fie o zi fără mașini, așa cum se practică și în alte capitale europene și măsura să fie aplicată an de an de acum încolo”, a declarat pentru Libertatea, Tudorel-Tim Ionescu, consilier general al Municipiului București.

Singurele excepții care se pot sustrage interdicției vor fi doar mașinile folosite pentru situații de urgență: ambulanțe, echipajele de intervenție SMURD, pompieri, poliție, jandarmerie, poliție locală, precum și mașinile altor instituții și servicii publice aflate în emisiune.

Vehiculele de transport în comun, taxiurile și autocarele au voie să circule, dar trebuie să respecte limita de viteză 30 de kilometri pe oră. Pot să circule și persoanele care posedă un permis special de circulație pe durata acestei zile eliberat de autorități.

Acest permis vizează mașinile care transportă persoane cu handicap sau persoane care duc ori aduc pe cineva de la spital.