Ca să circuli pe autostrada București – Ploiești, ai putea să scoți bani buni din buzunar

Ca să circuli pe autostrada București – Ploiești, ai putea să scoți bani buni din buzunar

Pe autostrada București – Ploiești ai putea să plătești o taxă destul de piperată, potrivit unei propuneri legislative. Din cauza contribuției domeniului privat la construcția autostrăzii, va trebui să plătești de fiecare dată o taxă dacă vrei să o folosești.

În principiu, ar fi vorba de o taxă limitată la 6,3 euro fără TVA, adică vreo 34 de lei pentru 100 de kilometri parcurși pe autostrada București – Ploiești. Taxa ar trebui să fie aplicată începând cu anul viitor.

Propunerea vine ca urmare a adoptării studiului de fundamentare și construcție a autostrăzii Ploiești- Comarnic – Brașov, de către Guvern. Întregul tronson va fi realizat printr-un parteneriat public privat (PPP), care, nu doar că va finaliza lucrările cu lentoarea melcului, dar vom fi nevoiți să plătim și o taxă destul de mare.

Nu ești mulțumit de cum construiește statul infrastructura? Chemăm în ajutor domeniul privat să ne rezolve, dar o să te coste pentru tot restul vieții. Cam acesta e principiul după care se ghidează guvernele. Nu vrei nici să plătești? Atunci n-o să ai nici autostradă.

autostrada bucuresti ploiesti taxa

În mod normal, taxa ar trebui aplicată abia atunci când întreaga autostradă va fi gata, dar propunerea se referă la aplicarea taxei mai repede de-atât, pe tronsonul București – Ploiești care nu e nici acela gata. În momentul de față, este vorba de 62 de kilometri de autostradă, ceea ce înseamnă că taxa ar fi de vreo 21 de lei.

„Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurși este limitată la 6,3 euro fără TVA şi poate fi supusă indexării la data de 1 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul”, se arată n studiul adoptat de Guvernul Dăncilă.

Acest studiu de fundamentare are 118 pagini și împarte autostrada în 3 sectoare:

  • Sector 1 – Ploiești-Comarnic, km 0+000 – km 48+600;
  • Sector 2 – Comarnic-Predeal, km 48+600 – km 84+800;
  • Sector 3 – Predeal- Braşov (Cristian), km 84,4 – km 106,2 (tronsonul Rășnov – Cristian a fost deja contractat pentru execuție).

Proiectul prevede, pentru sectorul Ploieşti – Braşov (Cristian) mai multe lucrări de artă, între care 14 viaducte și 33 poduri cu o lungime totala de aprox. 3 km, precum și 2.6 km de tuneluri cu galerie dublă. Totodată, sunt incluse noduri rutiere, drumuri de acces la autostradă, relocarea utilităților, lucrări hidrotehnice și de atenuare a impactului asupra mediului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Automarket