ASUS a lansat două monitoare de gaming din seria ROG

de: George Stanciu
11 01. 2018

Divizia Republic of Gamers a celor de la ASUS este. de astăzi, mai bogată cu două monitoare de gaming de ultimă generație.

Noile monitoare de gaming ROG au diagonale generoase și specificații pe măsură, astfel că vei avea parte de o experiență de joc destul de bună. Ambele monitoare au design curbat, astfel că aduc un plus de imersivitate în jocul pe care îl explorezi.

Cele două modele lansate astăzi sunt XG32VQ și XG35VQ, iar numerele corespund diagonalei fiecăruia. În traducere, poți alege o diagonală de 80,1 centimetri sau una de 89 de centimetri. O altă diferență între cele două monitoare o reprezintă raportul de aspect. Dacă monitorul mic îți oferă un clasic 16:9, cel mare vine cu un raport de aspect de 21:9.

Monitorul ROG Strix XG32VQ îți oferă un maximum de 144 Hz la capitolul rată de refresh, în timp ce modelul XG35VQ ajunge la 100 Hz. Ambele monitoare sunt compatibile cu tehnologia FreeSync.

Rezoluția ”fratelui mai mic” este de 2.560 x 1.440 pixeli, în timp ce modelul mare îți oferă o rezoluție de tip UWQHD – 3.440 x 1.440 pixeli. Ambele modele de la ASUS au un timp de răspuns de 4 ms.

ASUS a adus și câteva funcții proprii ca bonus pe monitoare, astfel că ai parte de o tastă specială prin care poți accesa diverse opțiuni. Poți afișa un cronometru, spre exemplu, sau un frame counter, ca să te mai bazezi pe o aplicație terță care să facă asta. Sunt și câteva moduri prestabilite pe care poți comuta în funcție de genul de joc pe care vrei să îl joci. În plus, dacă ții la ochii tăi, te vei bucura să afli că există și filtre de lumină albastră pe care le poți folosi.

Modelul XG32VQ va intra pe piața românească la un preț de aproximativ 3.000 de lei, în timp ce XG35VQ ajunge în februarie, la un preț de aproximativ 4.500 de lei.