Apple și Samsung ți-au făcut telefonul mai lent, iar acum au fost amendate

de: Alexandru Puiu
25 10. 2018

Am detaliat în numeroase circumstanțe modul în care Apple ți-a încetinit telefonul și, implicit, te-a obligat să-ți cumperi unul nou. Astfel de practici au devenit standard în industrie, iar amenzile usturătoare nu au întârziat să apară. 

În fiecare colț al mapamondului, au fost inițiate numeroase investigații la adresa modului în care cei mai mari giganți din tech îți sabotează experiența utilizării telefonului. Nici măcar nu trebuia să fii un utilizator entuziast de mobile pentru a-ți da seama că a devenit un trend în industrie ca Apple sau Samsung să te convingă să-ți instalezi cea mai recentă actualizare de firmware, doar pentru a-ți da telefonul de perete după câteva zile.

Cel puțin, aceasta este concluzia la care a ajuns Italian Competition and Market Authority, instituția pentru protejarea competiției și a pieței libere din teritoriu. O investigație pe marginea subiectului a fost inițiată în luna ianuarie a acestui an și a avut ca scop analiza modului ostentativ în care este grăbită uzura morală a unor terminale scumpe de către Apple și Samsung.

La final, ambii producători de telefoane au fost găsiți vinovați de marketing mincinos și de un mod foarte agresiv de a-ți servi actualizări de firmware. Nu doar că a devenit inevitabil să-ți instalezi cea mai recentă actualizare, dar niciodată nu a fost mai dificil ca acum să revii la vechea variantă de firmware dacă ești nemulțumit de schimbările pe partea de perfromanță brută.

Samsung și Apple au fost amendate fiecare cu aproximativ cinci milioane de euro pentru că au dezvoltat firmware-uri pentru telefoane mobile care au cauzat probleme serioase de funcționare și au redus semnificativ performanța, accelerând, ca urmare, nevoia ta de a le schimba. Gigantul din Cupertino a primit o amendă adițională de 5 milioane de euro pentru că nu a reușit să-și notifice posesorii de smartphone-uri că ar fi bine să-și înlocuiască bateria de la telefon. O procedură pentru materializarea înlocuirii acumulatorului a fost de asemenea absentă.

Ca referință, suma de cinci milioane de euro este cea mai mare amendă pe care o poate da autoritatea italiană. Altfel, penalitățile ar fi fost mai mari.