VIDEO Samsung face încă o dată mișto de Apple cu patru reclame

Apple face reclame bune, iar Samsung face reclame bune în care face mișto de Apple. În ultimii ani am văzut tot mai multe astfel de înțepături, iar acum sud-coreenii revin în scenă cu patru mini-reclame.

Samsung a început să facă tot felul de miștouri pe seama celor de la Apple, în ultima vreme. Odată cu lansarea lui Note 8, am văzut și o reclamă în cadrul căreia utilizatorii de iPhone-uri erau îndrumați să ”se maturizeze” și să treacă la un Samsung, decât să dea banii pe X. Și după debutul lui S9 am văzut reclame orientate împotriva flagship-ului Apple, iar acum e rândul unor noi clipuri.

Angajatul Genius Bar care apare într-una din reclamele mai vechi se întoarce pentru a-i sfătui pe clienții dornici (sau nu) să-și cumpere un telefon marca Apple. Fiecare din cele patru reclame e construită în așa fel încât să scoată în evidență lipsurile lui iPhone X.

În prima dintre reclame, problema descoperită e viteza de download. Deși vitezele sunt mari, nu sunt atât de mari pe cât cele oferite de S9, iar tipul de la Genius Bar rămâne fără replică până la final.

În a doua reclamă, problema e dată de dongle. Pentru că Apple s-a ambiționat să folosească un singur port pentru încărcător și pentru căști, acum nu poți nici să folosești căștile la care țineai, cu jack de 3,5 mm, dar nici nu poți să-ți încarci telefonul dacă asculți muzică. Mai scoate niște bani pentru un accesoriu care n-ar fi trebuit să existe.

Mai departe, ajungem la camera foto, care nu e atât de bună pe cât e cea de pe Samsung Galaxy S9, asta dacă ne luăm după scorurile DxOMark. Dacă angajatul Apple crede în mărul mușcat sau în ceea ce-i dictează sufletul, asta rămâne de interpretat.

În ultima reclamă, ajungem și la încărcarea rapidă, pentru care ai nevoie de aia și de aia, în timp ce Samsung are o abordare mult mai directă.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI