Aplicațiile care te urmăresc chiar și după ce le-ai șters

de: George Stanciu
23 10. 2018

Aplicațiile de telefon care te urmăresc și uneori trimit date către locații dubioase nu mai sunt o surpriză, dar acum poți fi urmărit și de aplicații la care ai renunțat complet.

Mai devreme sau mai târziu, vei ajunge să dezinstalezi unele aplicații pe care le ai pe telefon. Ce te faci însă când ai impresia că ești urmărit de una dintre aceste aplicații, chiar dacă ai renunțat la ea? Nu vorbim despre urmărirea fizică prin GPS sau spionaj, ci de un fel de urmărire care riscă a fi o hărțuire online.

Există câteva companii care oferă servicii de tracking al dezinstalărilor, ca parte dintr-un set mai mare de unelte, iar clienții acestora nu sunt puțini. Unii măsoară reacția la update-uri și alte schimbări, dar alții ar putea folosi serviciile și altfel.

Urmărirea dezinstalărilor exploatează sistemele iOS, cât și pe cele cu Android, prin prisma notificărilor push. Dezvoltatorii pot trimite și notificări silențioase, pentru a da semnale aplicațiilor fără să alerteze utilizatorul. Inboxul mailului tău se reîmprospătează astfel, chiar dacă nu ai aplicația deschisă. Dacă aplicația nu răspunde la semnal, este considerată a fi dezinstalată, iar uneltele de urmărire adaugă descoperirile în fișierul asociat cu numărul unic de identificare al telefonului tău într-o bază de date de advertising. Astfel, poți primi ulterior reclame la aplicația pe care ai dezinstalat-o, în speranța că vei reveni la ea.

Această practică încalcă atât regulile Apple, cât și pe cele ale Google, cu privire la folosirea notificărilor silențioase pentru a dezvolta audiențe. Alex Austin, CEO al Branch Metrics Inc., o companie care oferă software pentru dezvoltatori și care a refuzat să ofere un tracker de dezinstalări, spune că ”în principiu, e dubios să urmărești un om pe internet după ce a refuzat să-ți mai folosească produsul”, spune acesta. Austin consideră că Apple și Google vor demonta această practică în viitorul apropiat.