Ce putea să facă Amphicar Model 770, prima mașină-barcă fabricată vreodată

de: Alexandru Rizea
12 03. 2018

Într-o lume în care a fost lansată recent prima mașină de serie zburătoare, mașină-barca pare o banalitate. Totuși, la începutul anilor ’60, era prezentată la Salonul Auto de la New York Amphicar Model 770. Autoturismul era capabil să circule atât pe uscat, cât și pe apă.

Mașina-barcă Amphicar Model 770 a fost prezentată prima dată în Statele Unite ale Americii, la New York, în anul 1961. Autombilul purta semnătura designerului Hanns Trippel și era fabricat în Germania de Vest, dar vândut exclusiv pe piața din Statele Unite ale Americii.

Deși era plăcută ochiului, Amphicar Model 770 a fost primită cu reticență pe piața din State din două motive: provenea din Germania, țară responsabilă pentru ororile din cel de-Al Doilea Război Mondial, și nu avea performanțe remarcabile nici ca mașină, nici ca barcă.

Astfel, Amphicar Model 770 a fost fabricată în 3.878 de exemplare timp de patru ani. Mașinăria avea un motor de doar 43 de CP și o cutie manuală cu patru trepte. Ca dimensiuni, Amphicar Model 770 măsura 4.343 m și putea atinge viteza de șapte noduri pe mare și 110 km/h pe uscat.

În septembrie 1968, deși era clar că Amphicar Model 770 fusese un eșec, doi bărbați aflați la volanul acestor mașini s-au încumetat să traverseze Canalul Mânecii, care leagă Franța de Anglia. Conducătorii auto ai mașinilor au reușit să-și ducă misiunea la bun sfârșit, deși încercarea a avut loc într-o zi cu valuri extrem de mari.

Amphicar Model 770 a apărut și în multe pelicule, unele dintre ele turnate de la Hollywood printre care: Rotten to the Core (1965), The Sandwich Man (1966), The President’s Analyst (1967), Inspector Clouseau (1968), The Laughing Woman (1969), Savannah Smiles (1982), Pontiac Moon (1994) etc.

Lyndon B. Johnson (1908-1973), al 36-lea președinte american, a deținut și el un astfel de exemplar. Se spune că, periodic, politicianul își uimea invitații făcându-i să creadă că nu îl țin frânele mașinii. Astfel, acesta ajungea cu automobilul în lac, spre surprinderea invitaților care habar nu aveau că mașina se putea transforma într-o barcă.

Pe siteurile de specialitate din Statele Unite ale Americii există mai multe modele de vânzare cu prețuri ce depășesc 60.000 de dolari, dacă mașinile sunt în stare bună. Există și un exemplar de 20.000 de dolari, dar starea sa este deplorabilă.