Cum funcționează aeroportul viitorului, unde pașaportul e fața ta
Australienii au testat în 2017 primul sistem de imigrație fără pașapoarte, bazat doar pe recunoașterea facială. Testele au avut loc în lunile mai și iunie, în Aeroporul Internațional Canberra.
O a doua perioadă de testare ar putea începe în Canberra în viitorul apropiat. Sistemul verifică identitatea călătorilor prin găsirea acesteia în baza de date. Această tehnologie nu va fi folosită la controlul pașapoartelor.
Aeroportul din Sydney a anunțat un parteneriat cu linia aeriană Qantas, care va folosi recunoașterea facială pentru a face procesul de îmbarcare al pasagerilor mai rapid.
Dacă sistemul ar fi implementat definitiv, călătorii nu ar mai trebui să se prezinte la ghișee, ci să aștepte la un chioșc micuț, pentru a le fi scanată fața. Desigur, sistemul de recunoaștere facială nu înseamnă că oamenii nu vor mai trece prin procedeele de securitate și de imigrare standard, doar că totul va fi făcut mai simplu cu ajutorul tehnologiei.
„Fața ta va fi pașaportul și biletul de îmbarcare la fiecare pas din proces”, a explicat Geoff Culbert, CEO la Aeroportul din Sydney.
Nu doar pașapoartele primesc un upgrade à la secolul 21. Oamenii de la controlul de frontieră au început să fie înlocuiți cu porți automate și camere biometrice, care pot să îți scaneze fața în timp real și să o găsească în baza de date, unde se află poza din pașaportul tău. Dacă lucrurile continuă astfel, ai putea să mergi în altă țară fără să schimbi un cuvânt cu personalul aeroportului.
Porțile menționate mai sus se găsesc în Australia sub denumirea de SmartGates. Ele au apărut în 2007, iar în prezent, sunt metoda principală de a verifica oamenii în aeroporturile internaționale mari din Australia. O singură poartă poate ghida 150 de oameni într-o oră – adică o persoană la fiecare 24 de secunde.
Deși România e la ani lumină de un asemenea sistem, e frumos să ne mai uităm peste gard la vecini și să vedem ce și-au mai luat.