Cum arată și cât de performant este cel mai subțire laptop din lume

de: Florin Cașotă
31 08. 2018
Florin Cașotă / Playtech

Acer a lansat în cadrul ediției IFA 2018 Swift 7, un laptop cu o grosime de 8.98mm și cu un ecran aproape fără margini. Am văzut laptopul și îți putem spune că arată superb.

Ca să îți dai mai bine seama de cât de subțire este, Acer Swift 7 este doar cu 0.1 mm mai gros decât cel mai nou telefon Samsung, Note 9. Display-ul laptopului are margini foarte subțiri, iar rația de panou versus corp este de 92%. Încă puțin și suntem aproape de momentul când o să avem un display întins pe toată suprafața. Dacă nu era îndeajuns, laptopul are o diagonală de 14 inci și are o greutate de doar 997 de grame.

Așadar, este de prisos să vă spun că laptopul este extrem de ușor și subțire și cu toate acestea nu se simte fragil (carcasa laptopului este realizată din magneziu). Sigur, dacă o să-l scapi probabil nu va fi bine, dar nu-ți este frică că o să se îndoaie în ghiozdan. Laptopul arată absolut impresionant și atunci când îl ții în mână nu ai impresia că ai un laptop ci, mai degrabă, o tabletă. Ca design, laptopul este minimalist, cu linii drepte și dure, iar negrul îl face să arate extrem de curat și premium.

La interior se regăsesc un procesor Intel Core i7, generația a șaptea, are conectivitate 4G LTE, iar bateria ar trebui să ducă până la 10 ore de utilizare. Alte detalii tehnice nu au fost dezvăluite de cei de la Acer. Nu avem porturi USB 3.0, dar există două porturi de tip USB C și un port pentru o cartelă SIM.

via GIPHY

Cei de la Acer încă nu au spus nimic despre o dată de lansare și nici cât va costa. În același timp, Acer a mai venit cu o premieră la IFA și a prezentat și Acer Swift 5, cel mai ușor laptop de 15 inci din lume.

De arătos este, rămâne de văzut să vedem și cât de performant și util îi va fi Acer Swift 7 utilizatorului aflat mereu pe picior de plecare.