Serviciul de urgență 112 va fi schimbat și asta ar fi vestea bună

de: Daniel Ștefan
13 08. 2018

STS, Serviciul de Telecomunicații Speciale, urmărește modernizarea serviciului de urgență 112. Modernizarea echipamentului hardware și software va începe în urma unei licitații finanțată din fonduri europene.

Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), denumit și serviciul 112, are nevoie de mult timp de modernizare, dar, mai bine mai târziu decât niciodată, iar un contract în valoare de circa 184,7 milioane de lei, pentru o perioadă de doi ani, ar trebui să rezolve probemele majore generate de starea învechită a echipamentelor.

Planul e realizarea unui sistem informatic centralizat de preluare și dispecerizare a apelurilor de urgență, modernizarea punctelor de preluare și dispecerizare a apelurilor de urgență.

„În arhitectura actuală a sistemului, fiecare din cele 41 de centre 112 recepționează și gestionează în mod independent apelurile de urgență din aria sa de responsabilitate, fără ca aplicația 112 actuală să ofere nativ posibilitatea sprijinului reciproc, fiecare din centrele 112 având un sistem informatic propriu. Acest model arhitectural, implementat în 2004, în concordanță cu tehnologiile hardware-software și limitările de bandă existente la vremea respectivă, nu este adecvat pentru gestionarea situațiilor de urgență de amploare, care presupun inițierea simultană a unui număr mare de apeluri de urgență.

Practic, în astfel de situații, cauzate în special de fenomenele meteo extreme, atât centrele 112 cât și dispeceratele agențiilor de urgență sunt puse în dificultate, în a asigura un răspuns prompt la toate apelurile de urgență, din cauza numărului limitat de operatori și dispeceri existenți la nivel local. Vechimea echipamentelor hardware și a aplicațiilor ce asigură funcționarea SNUAU amplifică riscurile tehnologice de nefuncționare a sistemului informatic actual”, se arată în caietul de sarcini al licitației consultat de sursa citată.

În prezent, Serviciul pentru Apeluri de Urgență este format din 41 de centre 112 (40 la nivel județean și un centru pentru zona metropolitană București-Ilfov). La acestea se mai adaugă și agențiile de urgență Ambulanță-ISU/SMURD, Poliție și Jandarmerie, de la nivel local, care sunt interconectate. Cu alte cuvinte, după cum știi, atunci când apelezi numărul de urgență 112, apelul este direcționat către un centru județean de preluare a apelurilor 112 în baza informațiilor de jurisdicție administrativă.

Reprezentanții SNUAU mai spun că „sistemul informatic centralizat de preluare și dispecerizare a apelurilor de urgență va fi constituit din 3 centre naționale (București, Brașov și Cluj), denumite în continuare centre naționale, ce vor susține infrastructura software și hardware necesară asigurării rutării, preluării, procesării și dispecerizării tuturor apelurilor de urgență la nivel național și care vor pune la dispoziția utilizatorilor acestuia atât funcțiile de bază de preluare dispecerizare apeluri de urgență cât și funcții suport necesare diverselor roluri din sistem, implicate în gestionarea și coordonarea activităților de intervenție în cazul unor situații de urgență de amploare”.

Tot conform sursei citate, aflăm că ultima investiție majoră, de circa 40 de milioane de euro, a avut loc prin 2005, când furnizorul principal al echipamentelor a fost compania suedeză Ericsson.