Xperia XZ Premium ar putea să readucă Sony în centrul atenției

de: Alexandru Puiu
28 02. 2017

Cu un ecran 4K și un procesor Snapdragon 835, Xperia XZ Premium ar putea fi smartphone-ul de top care să readucă eforturile japonezilor în centrul atenției.

Prea puține companii mai reușesc să facă bani din telefoane. Diviziile de mobile ale giganților de acum câțiva ani lucrează în pierdere, iar companii precum LG, HTC sau Sony încearcă să facă bani din altceva. Când vine însă vorba de Sony, japonezii se pare că nu se dau bătuți și s-au prezentat la MWC cu o serie de terminale atractive dedicate unei plaje cât mai mari de utilizatori. În vârful piramidei se află Xperia XZ Premium, un smartphone atrăgător care s-ar putea să fure startul de la Samsung și să ajungă primul pe piață cu un procesor Snapdragon 835. ZTE Gigabit mai este un pretendent important la acest titlu, dar nu se știe care va ajunge primul în mâinile utilizatorilor.

Cei de la Sony nu au avut niciodată terminale slabe, iar rezistența la apă și șocuri reprezenta un motiv important de achiziție pentru terminalele de top al companiei. La cât de agresivă este însă concurența în domeniul mobilelor, este foarte greu să atragi clienții. Cu Xperia XZ Premium, urmașului modelului XZ lansat anul trecut, Sony are toate șansele să câștige audiența de care are nevoie pentru a fi relevant.

Acesta este un smartphone cu un design atrăgător, simplu și confortabil de ținut în mână datorită marginilor curbate. Per total, este similar estetic cu modelul de acum un an, dar acesta nu este un lucru rău. Cum era de așteptat, marginile laterale sunt aproape inexistente. Xperia XZ Premium este construit în jurul unui panou cu diagonala de 5,5 inci cu o rezoluție nativă 4K și suport pentru conținut video HDR.

Sony s-a lăudat din totdeauna cu performanța camerelor sale de pe mobile, iar în cazul XZ Premium veți avea parte de un senzor principal de 19 megapixeli. Prin intermediul tehnologiei proprietare Motion Eye, ar trebui să observați o stabilizare a imagini îmbunătățită semnificativ. Acesta este primul smartphone capabil să filmeze la 960 de cadre pe secundă. Lipsește cititorul de amprentă, cel puțin din modelul care va fi comercializat în Statele Unite. Pachetul este completat de un acumulator de 3230 mAh.

Dacă XZ Premium este prea mare pentru voi, cu aceeași configurație pe partea de captură foto/video se va lansa XZs. Fratele mai mic va avea un design asemănător, un display de 5,2 inci Full HD și un Snapdragon 820 pentru partea de procesare. Momentan nu se cunosc detalii de preț și disponibilitate despre nici unul dintre ele, decât că ar trebui să ajungă în magazine în primăvară.