Vei putea juca titlurile de Xbox One cu mouse și cu tastatură

de: Alexandru Puiu
04 09. 2017

Încă de la prima versiune de Xbox One, cei de la Microsoft s-au aruncat la o promisiune legată de compatibilitatea consolei cu un mouse și o tastatură. Materializarea acelui concept întârzie.

Nu este deloc complicat să te joci pe Xbox sau PlayStation. Ai nevoie doar de un controller și mult exercițiu pentru a face performanță. Dacă toată viața te-ai jucat însă pe PC cu un mouse și tastatură, s-ar putea să-ți dorești aceeași experiență pe consola din sufragerie.

Suportul pentru a naviga și interacționa cu interfața Xbox One folosind un mouse și o tastatură există de mult timp. Același nivel de confort nu se extinde însă la jocuri. Într-o conferință desfășurată în urmă cu câteva zile în cadrul PAX West, Mike Ybara de la Microsoft a spus că perifericele de computer vor fi suportate în curând în jocuri. Planul pentru realizarea compatibilității a fost finalizat și, la această oră, ține doar de dezvoltatorii de jocuri să-l implementeze.

Conform declarațiilor lui Ybarra, Microsoft va oferi suport direct studiourilor care vor să facă jocuri compatibile cu un mouse și o tastatură. În contextul în care cei care folosesc un mouse într-un FPS pe Xbox s-ar putea să fie avantajați, această funcționalitate trebuie implementată cu grijă.

În jocurile single player, nu există nici o problemă, dar în multiplayer, mulți s-ar putea să se frustreze dacă nu au un mouse și o tastatură. Ideal ar fi ca dezvoltatorii să ofere jucătorilor opțiunea de a alege dacă vor să se lupte doar împotriva altor persoane cu aceleași controllere.

În final, cum era de așteptat, prezența suportului pentru mouse și tastatură în jocuri va fi opțională. Ține doar de dezvoltatori dacă vor profita sau nu de ea. Cei de la Microsoft au făcut deja câțiva pași în această direcție prin intermediul Gears of War 4 și Minecraft – după actualizarea Better Together.

Va fi interesant de văzut dacă, după anunțarea acestei vești, câțiva dezvoltatori își vor porta jocurile de pe PC pe consolă fără să le mai pese de suportul pentru gamepad-uri, atâta timp cât gamerii pot pune mâna pe un mouse și o tastatură.