Cu cât sunt mai loiali posesorii de iPhone decât cei de Samsung

de: Alexandru Puiu
19 05. 2017

Cel mai relevant studiu vizavi de performanța unei companii ține de abilitatea acesteia de a-și ține clienții, iar posesorii de iPhone nu renunță la Apple.

Telefoanele gigantului din Cupertino s-au vândut și continuă să se comercializeze într-un ritm surprinzător de alert. Pe lângă un număr foate mare de persoane care nu vor să renunțe la iPhone, în fiecare an, există alți câțiva utilizatori de Android care migrează la iOS. Partea fascinantă a întregii ecuații constă însă în abilitatea Apple de a-și motiva utilizatorii să investească în actualizări regulate ale smartphone-ului din buzunar. Cel puțin aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu al gigantului american Morgan Stanley ce viza în mod exclusiv loialitatea utilizatorilor de mobile.

În total, au fost intervievați 1000 de posesori de smartphone cu o vârstă minimă de 18 ani. Deși numărul participanților la studiu nu este foarte mare și acesta a fost realizat doar pe teritoriul Statelor Unite, reprezintă totuși o victorie importantă pentru Apple și îl putem folosi ca o referință pentru situația din piață.

Nu mai puțin 92% dintre participanții la studiu sunt utilizatori loiali de iPhone. Asta înseamnă că sunt posesori de smartphone-uri Apple la ora actuală și nu plănuiesc să migreze la altă companie în momentul upgrade-ului. Față de anul trecut, valoarea a crescut de la 86%, deci este evident că Tim Cook și echipa sa de manageri au luat câteva decizii foarte inspirate în ultimele 12 luni.

Pe locul al doilea, cu doar 77% abilitate de retenție se situează Samsung. LG este pe poziția a treia în clasament cu 59%, urmat îndeaproape de Motorola cu 56 de procente. În mod surprinzător, Nokia este prezentă în top 5 cu 42%. Rămâne să vedem dacă lansarea iPhone 8 din cel de-al treilea trimestru al acestui an va facilita creșterea sau micșorarea numărului de fani. Până la această oră, zvonurile legate de imininentul aparat nu au făcut decât să genereze interes în abilitățile de inovație ale companiei americane.