Tehnologia 5G este gata să ne schimbe modul în care trăim

de: George Stanciu
25 06. 2017

Am vorbit deja de câteva ori despre 5G, iar de fiecare dată când apar informații noi și progrese în această tehnologie a viitorului, începem să înțelegem cât de mult potențial are aceasta să schimbe societatea.

Am trecut deja peste trei generații de tehnologii ale comunicațiilor mobile și ne aflăm la cea de-a patra, însă privim deja de ceva vreme spre generația cu numărul cinci. Primul membru al acestei familii a fost 1G, un standard de telecomunicații analog, care a luat naștere în 1979 în Tokio și s-a extins rapid în toată Japonia. 2G a apărut la ceva mai mult de zece ani distanță, punând la dispoziția clienților servicii de telecomunicații digitale. Chiar dacă a fost succedat de alte două generații, standardul încă rămâne cel mai folosit la nivel global.

3G a debutat la scurt timp după intrarea în noul mileniu, în 2001, în vreme ce serviciile 4G, de care ne bucurăm din ce în ce mai mult în prezent, au apărut începând cu 2009. Suntem în 2017 acum și se lucrează de zor la noile servicii 5G, care ar urma să debuteze undeva în jurul anului 2020. Avem, astfel, parte de un ciclu de aproximativ un deceniu pentru fiecare tehnologie, dar având în vedere potențialul pe care noul standard îl are, s-ar putea ca acesta să devină un punct de referință pentru ceva mai mult timp decât generațiile precursoare.

Playtech a luat parte la evenimentul Huawei din Londra, în cadrul căruia nume importante din domeniul cercetărilor pentru 5G au prezentat diverse aspecte ale progreselor făcute până acum, dar și ale planurilor și previziunilor pentru viitor. 

Digitalizarea întregii societăți

Dacă este să luăm în calcul opinia lui Ramjee Prasad, profesor la Aarhus University, 5G ar urma să dăinuie pentru aproximativ 30 de ani, urmând să fie înlocuit de FWCE, sau Future Wirless Communications Era, care va avea un impact mult mai direct asupra noastră. Profesorul Prasad vede Human Bond Communication (HBC), ca reprezentând modul prin care simțurile noastre vor putea fi transformate în informație pe care o vom transmite altora, la fel ca pe orice alt fel de date.

Huawei joacă un rol important în dezvoltarea unor soluții 5G, un standard pe care aceștia îl promovează într-un mod foarte simplu, dar totodată foarte cuprinzător. Noua tehnologie va duce la conectarea tuturor dispozitivelor, transformând ecosistemul digital cu care interacționăm în viața de zi cu zi. Spre deosebire de alte etape ale evoluției, societatea se îndreaptă acum către digitalizare: serviciile publice, angajările și chiar structurile economice se mută în sfera virtuală, rămânând totodată cât se poate de reale.

Profesorul Rahim Tafazolli ne-a prezentat câteva informații destul de concrete despre unde ne îndreptăm. Unul dintre lucrurile care iese în evidență este că rețelele 5G vor avea o capacitate de o mie de ori mai mare decât cele actuale, 4G, fiind capabile să susțină până la un milion de conexiuni pe kilometru pătrat. 5G Innovation Centre, de la University of Surrey, unde și Tafazolli este profesor, are câteva merite în cercetarea pentru noua tehnologie. Alături de Huawei, aceștia au realizat prima transmisie de conținut video 4K pe o rețea mobilă, în septembrie 2015. Tot împreună și tot atunci, Huawei și 5G au reușit să creeze și o nouă tehnică prin care un număr mare de dispozitive IoT pot fi conectate într-o rețea.

5G va permite mașinilor să devină cu adevărat autonome

Probabil una dintre cele mai importante schimbări care vor avea loc datorită implementării noului standard de comunicație va avea loc în domeniul mașinilor autonome. Începutul acestui segment de industrie este promițător, însă pentru a ajunge acolo unde ne dorim, avem nevoie de un standard de comunicații care să permită transmiterea mult mai multor date într-un interval de timp scurt, iar datele trebuie trimise cu o întârziere aproape inexistentă.

Dr. Egon Schulz ne-a vorbit despre viitorul mașinilor autonome prin prisma 5G, unde avem ecosistemul V2X (vehicle to everything), compus din V2N (vehicle to network), V2V (vehicle to vehicle) și V2I (vehicle to infrastructure). În cazul sferei V2I, mașinile autonome vor comunica cu infrastructura, fie că vorbim de drumuri inteligente, de semafoare sau de alte elemente asemănătoare, pentru a percepe mai bine mediul înconjurător pe care îl parcurg. Infrastructura, la rândul său, va oferi soluții de management pentru trafic, astfel încât să se evite ambuteiajele și aglomerația.

La capitolul V2N, rețeaua 5G la care automobilul este conectat va oferi diverse servicii de care va beneficia automobilul, dar de care vom putea beneficia și noi, ca pasageri pe scaunul șoferului. Astfel, mașina poate primi instantaneu update-uri cu privire la drumul pe care îl parcurge, indiferent că vorbim despre condiții meteo, accidente sau alte elemente similare, care pot culmina cu o recomandare de rută alternativă, pe care mașina să o adopte într-o clipă. Pentru că nu vom avea mare lucru de făcut în mașini, serviciile V2N ne vor oferi diverse metode de infotainment: vrei să te uiți la un episod din serialul preferat până ajungi la serviciu sau vrei să vezi știrile dimineții? Acestea vor fi livrate instant prin intermediul rețelei 5G. Nu trebuie să uităm și faptul că sfera V2N este cea care coordonează resursele în sfera V2V.

V2V reprezintă comunicarea pe care mașinile autonome o vor efectua între ele. Aceasta va trebui să se producă instantaneu, deoarece va fi folosită și pentru coordonarea mașinilor în caz de accident, unde fiecare dintre acestea va trebui să se sincronizeze cu celelalte astfel încât un accident petrecut în fața acestora să nu afecteze și restul automobilelor. De asemenea, mașinile autonome vor comunica pentru a efectua manevre cooperative, astfel încât să nu mai apară blocaje în intersecții, spre exemplu.

Pe scurt, pentru ca mașinile autonome să poată fi o soluție viabilă la scară largă, au nevoie de o rețea care să ofere următoarele: să aibă o latență minimă, să fie de încredere, să ofere posibilitatea unui schimb mare de date și să poată face toate acestea pentru un număr considerabil de automobile conectate simultan la rețea. 5G îndeplinește toate aceste cerințe.

Lumea din 2025, în cifre

În cadrul prezentării susținute de Michael Hill-King, am aflat și care sunt previziunile pentru anul 2015. Pentru că tuturor ne plac cifrele, mai jos aveți parte de o scurtă listă care ne arată încotro ne îndreptăm în ceea ce privește digitalizarea societății:

  • Conectivitate: Numărul conexiunilor va ajunge la 100 de miliarde, de cinci ori mai multe decât în 2015.
  • Broadband: 75% din gospodării, la nivel global, vor avea acces la internet broadband.
  • Dispozitive: Vor exista 40 de miliarde de device-uri inteligente, de 5,6 ori mai multe decât în 2015.
  • Mediul de afaceri: 100% dintre companii vor fi prezente în cloud, iar 85% dintre aplicații vor ajunge acolo.
  • Conținut: Producția de date anuale va ajunge la 120ZB, de 20 de ori mai mult decât în 2015.
  • Consum: Consumul de informație va ajunge la 4GB pe cap de locuitor, de 10 ori mai mult decât în 2015.
  • IoT: 12% din gospodării vor avea roboți inteligenți, ia 90% dintre utilizatorii dispozitivelor se vor baza pe asistenți virtuali.

Ce spun toate aceste cifre? Ne arată că viitorul standard de comunicație va deschide, într-adevăr, niște porți uriașe pentru din ce în ce mai mult conținut, care va fi administrat în noi moduri. De asemenea, pe măsură ce toate aceste schimbări vor avea loc, vom ajunge în situația în care conectivitatea va deveni o resursă de bază în societate.

Așa cum am mai spus-o și în alte articole, 5G ne va transforma societatea cum nu a făcut-o niciunul dintre precursorii săi. Asta deoarece nu mai e vorba doar de internet pe mobil și calitate audio mai bună. De data asta e vorba despre o transformare a tuturor aspectelor vieții care au o legătură mai mică sau mai mare cu tehnologia, iar acestea vor fi din ce în ce mai multe. Companiile îmbrățișează cloud-ul și se pregătesc pentru 5G, mașinile autonome sunt în teste și așteaptă infrastructura rețelistică ce va permite o comunicare excelentă între acestea. Iar noi, consumatorii de rând, vom beneficia de noul standard de comunicații în mult mai multe moduri decât am crede. Partea cea mai bună e că nu mai avem mult de așteptat.