5G a devenit oficial viitorul standard pentru conexiuni

5G a devenit oficial viitorul standard pentru conexiuni
George Stanciu
13:00 12.02.2017

5G a fost adoptat în mod oficial ca standard pentru conexiunile broadband wireless, conform colaboratorilor reuniți sub umbrela 3GPP.

3GPP, proiectul de colaborare dintre companii de telecomunicații, a adoptat în mod oficial un logo pentru standardul 5G. Acesta este diferit față de logourile precedente, având un nou desen, asemănător cu un val. Acest logo este o extensie a ”valului” LTE și folosește culoarea verde din versiunea LTE-Advanced Pro.

3GPP a vorbit despre alegerea noului logo pentru standardul de comunicații, arătând că ”ideea este să păstrăm un aspect familiar, folosind un text negru și un val verde. Ideea este să facem un logo care să transmită puterea noului standard tehnologic”, arată aceștia în comunicatul ce însoțește noul logo.

Scopul celor de la 3GPP a fost să creeze un logo diferit în comparație cu cel existent al tehnologiei 4G LTE, astfel încât clienții să înțeleagă mai bine că există o diferență între actualul și viitorul standard. Nevoia de schimbare este una reală, având în vedere că logourile LTE Advanced și LTE Advanced Pro sunt extrem de similare, arată mobilesyrup.com.

Chiar dacă noul standard are un logo și un nume oficial, tehnologia mai are câțiva ani până să apară pe piață. Cercetările în domeniul standardului 5G sunt concentrate mai ales în Canada, dar există și alți jucători mari în joc, cum ar fi Telus, Huawei, Rogers, Bell, Nokia sau guvernul din Ontario.

Între cele mai importante evenimente legate de standardul de conectivitate 5G, în 2016, se numără angajamentul Huawei de a investi 16 milioane de dolari canadieni pentru a accelera cercetările, dar și testele efectuate de Bell alături de Nokia, dar și cele efectuate de Telus și Huawei.

5G promite schimbări majore în comparație cu standardele de conectivitate din prezent; despre unele dintre capacitățile tehnice ale acestui standard am mai scris și aici.

Comentarii
loading...