Star Trek Discovery: noul serial are o dată oficială de lansare

de: Alexandru Puiu
21 06. 2017

Star Trek Discovery se apropie de o lansare oficială până la finele acestui an, iar acum am aflat mai multe detalii despre viitorul serial.

După ce am avut parte de câteva filme noi pe marile ecrane în utltimii ani, unversul SF din Star Trek va fi transpus într-un nou serial. Acesta va fi intitulat Star Trek Discovery și va avea premiera la TV în Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie. Cum s-a întâmplat și cu alte filme și seriale produse de posturile americane, este doar o chestiune de timp până când va ajunge și în România pe canale oficiale.

În fază de proiect, Star Trek Discovery a întâmpinat foarte multe întârzieri. Se discută de câțiva ani de un nou serial a cărui acțiune să se petreacă în același univers Star Trek, dar abia la începutul acestui an a început producția show-ului. Acum, după 4 luni de filmări, avem parte de un nou trailer, noi detalii legate de distribuție și particularități vizavi de modul în care va fi vizionat.

Au existat câteva speculații legate de premiera Star Trek, dar acum suntem siguri că primul episod din Discovery va ajunge pe TV pe 24 septembrie 2017. În total, primul sezon va fi format din doar 15 episoade, iar acestea vor fi împărțite în două părți. Primele șapte vor fi lansate săptămânal între 24 septembrie și 5 noiembrie. A doua jumătate din primul sezon formată din episoadele 8-15 va începe în ianuarie.

Deși primul episod din Star Trek Discovery va fi difuzat pe postul american de televiziune CBS, întregul sezon va putea fi urmărit exclusiv prin intermediul serviciului de streaming CBS All Access. Nu putem decât să sperăm că Netflix va cumpăra drepturile de distribuție ale show-ului în Europa.

Povestea din Star Trek Discovery se va desfășura la 10 ani după evenimentele din Star Trek Enterprise. În rolurile principale se vor afla Michelle Yeoh pe postul de Căpitan Philippa Georgiou și Sonequa Martin-Green din The Walking Dead în rolul ofițerului adjunct Michael Burnham.