IFA 2017: Noile telefoane Sony contează doar pentru că vin cu Android Oreo

de: Răzvan Băltărețu
31 08. 2017

Sony a fost o prezență nelipsită de la IFA până acum, iar telefoanele și camerele foto-video au fost mereu în atenție. Chiar și la IFA 2017, nu dispare gama Xperia. Și anul acesta ai avea de ce să fii interesat de ea. 

Sony a anunțat la IFA 2017 modelele Xperia XZ1 și Xperia XZ1 Compact, iar Xperia XA1 Plus este pentru cei care vor mai mult ecran, o baterie mai mare decât oferă primele două. Toate vor fi disponibile din toamnă. Nu se remarcă prin nimic notabil, în afară de o aplicație care ar putea fi utilă în realizarea de forme 3D digitale.

Când vine vorba de specificații, Xperia XZ1 are un ecran de 5,2 inci full HD, sistemul Motion Eye pentru camera foto și o calitate audio superioară, conform companiei. De asemenea, dispune de 3D Creator, soluția Sony Mobile pentru scanarea rapidă și ușoară a obiectelor 3D. De aici poți crea modele 3D pentru aplicații de realitate augmentată, de exemplu, dacă te pasionează.

Modelul Compact are ecran de 4,6 inci HD, aproximativ aceleași specificații ca modelul mai bun și o cameră frontală cu un unghi larg de cuprindere de 120 de grade. Ambele telefoane au procesor Qualcomm Snapdragon 835, cel mai nou model, și cameră foto de 19 megapixeli, dar și o baterie de 2.700 mAh. De asemenea, sunt rezistente la apă și praf.

Primul va costa 700 de dolari în Statele Unite ale Americii, din 17 septembrie, ceea ce înseamnă spre 800 de euro în Europa, pe când Compact va fi 600 de dolari, disponibil din 4 octombrie. Nu în ultimul rând, Xperia XA1 Plus e un telefon cu cameră foto de 23 megapixeli, ecran de 5,5 full HD și baterie de 3.430 mAh.

Cea mai bună veste? Telefoanele vin cu Android Oreo, așa că știi că măcar un an nu-ți faci griji privind actualizarea din partea Sony, care oricum n-a depășit niciodată așteptări în acest sens.