Shazam pentru Android te ajută să recunoști melodii mai rapid

de: Alexandru Puiu
30 01. 2017

Cea mai recentă versiune de Shazam pentru Android introduce câteva scurtături pentru recunoașterea mult mai rapidă a melodiilor. 

Dacă aveți un smartphone cu platforma celor de la Google, este aproape imposibil să nu aveți instalat Shazam pentru Android. Una dintre cele mai vechi aplicații de mobil, Shazam primește deseori actualizări de funcționalitate, iar variantă recentă a aplicației facilitează recunoașterea mai rapidă a melodiilor pe care le auziți la radio, într-un club sau pe coloana sonoră a unui film.

Odată cu lansarea Android Nougat, cei de la Google au introdus suportul pentru scurtături în aplicații. Acestea din urmă funcționează într-o manieră similară cu 3D Touch pe iPhone și, printr-o apăsare prelungită, facilitează accesarea directă a unor funcții in-app. Cu alte cuvinte, dacă nu aveți un terminal cu Android 7.0, s-ar putea să nu vă bucurați de noul update.

Noua funcție descoperită de Android Police în Shazam a fost introdusă de curând în varianta gratuită a aplicației și poate fi utilizată cât se poate de simplu. În loc să căutați funcția de recunoaștere a melodiei după ce ați intrat în program, este suficient să țineți apăsat degetul câteva momente pe icoana Shazam și, din meniul contextul, să alegeți  Shazam Now. Astfel, funcția cea mai utilă a programului va fi accesată instantaneu.

Partea și mai utilă este că aceleași scurtături pe care le aveți în meniul contextual al Shazam pot fi trase afară din aplicație sub formă de icoane individuale. După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, puteți avea mai multe icoane pentru același program, chiar dacă trei dintre cele patru facilitează accesarea unor funcții din programul principal. Din acest punct de vedere, posibilitatea utilizării de icoane separate pentru diverse operațiuni reprezintă un avantaj față de implementarea 3D Touch pe iPhone.

În definitiv, atât 3D Touch, cât și Android Shortcuts, reprezintă o funcție cu reale beneficii pentru utilizatori, cu condiția să fie implementată de către dezvoltatori.