Galaxy S9: Primele procesoare Snapdragon 845 sunt deja rezervate pentru telefon

de: George Stanciu
22 08. 2017

Samsung Galaxy S9 pare să fie deja în lucru, într-o oarecare măsură, iar primele procesoare Snapdragon 845 care vor fi produse sunt deja rezervate.

Mai este doar o zi până la lansarea lui Note 8, iar în urmă cu ceva timp, au apărut informații legate de un parteneriat între Samsung și Qualcomm. Această înțelegere presupune ca Samsung să cumpere procesoare Snapdragon 845 de la Qualcomm, primele loturi fiind deja rezervate pentru flagshipul de anul viitor.

Alte informații apărute înainte de vestea parteneriatului indicau o asemenea direcție. Succesorii lui S8 și S8+ erau deja în cărți pentru a beneficia de procesorul Snapdragon 845, care va fi următorul vârf de gamă al companiei.

Înțelegerea dintre Qualcomm și Samsung ne arată că alte flagship-uri cu Snapdragon 845, programate pentru lansare în aceeași perioadă a anului vor trebui devansate, deoarece nu vor fi procesoare și pentru acestea. Trebuie să ne amintim și de faptul că Samsung Galaxy S9 și S9+ vor ajunge cu aceste procesoare doar pe piețele din SUA și din China. Pentru restul piețelor internaționale, va fi folosit un procesor de producție proprie al celor de la Samsung, modelul Exynos 9810.

În ceea ce privește restul speculațiilor cu privire la viitoarele smartphone-uri, este destul de devreme să vorbim despre lucruri foarte clare. Astăzi a apărut o informație conform căruia S9 ar avea un design modular, antrenând astfel compania într-un nou domeniu, neexplorat de sud-coreeni până acum.

Nu putem vorbi și despre alte specificații ale smartphone-ului, deși dacă ne aruncăm în speculații, putem spera la 8GB de memorie RAM și un ecran asemănător cu cel de pe S8 și S8+, celebrul Infinity Display. În schimb, Samsung ar putea aduce pe piață un senzor de amprentă integrat în ecran, asta dacă nu vor să concureze cu iPhone 8, care ar putea renunța la această tehnologie în favoarea unui scanner facial.