Samsung Galaxy S8: Ce specificații tehnice are telefonul

de: George Stanciu
24 02. 2017

După ce am prezentat deja specificațiile tehnice ale lui S8 Plus, acum este rândul lui Samsung Galaxy S8 să vină în centrul atenției, datorită unor noi informații.

Ecranul lui Samsung Galaxy S8 este unul cu diagonala de 5,8 inci, iar rezoluția display-ului Super AMOLED este Quad HD+, pentru o calitate înaltă a imaginii. Camera foto are senzorul de 12MP și beneficiază de tehnologia dual pixel, iar camera secundară are senzor de 8 megapixeli.

Telefonul este rezistent la apă și la praf, având certificarea IP68. De asemenea, acesta vine cu sisteme de securitate precum Samsung Knox și scanner de iris.

Dacă te interesează să ai cât mai mult spațiu de stocare pe device, atunci Samsung Galaxy S8 va fi o alegere bună, având în vedere că are 64GB de stocare. Pe lângă aceasta, vei putea extinde și mai mult memoria cu ajutorul unui card microSD, arată phonearena.com.

La capitolul memorie, telefonul oferă 4GB de RAM, dar nu există un detaliu concret cu privire la procesor. Asta îi face pe mulți să creadă că telefonul va fi disponibil în două variante: pentru piața din Statele Unite, acesta ar urma să fie vândut cu procesorul Snapdragon 835, în timp ce restul piețelor internaționale vor beneficia de varianta cu Exynos 9 8895.

La MWC 2017, Samsung va avea un eveniment de lansare, unde cel mai probabil va fi prezentată cea mai nouă tabletă din gama producătorului, creată pentru a umple, cel puțin temporar, vidul creat de eșecul Note 7.

Prezența Samsung Galaxy S8 la MWC 2017 a fost confirmată, de asemenea, chiar de către președintele diviziei de comunicații mobile a Samsung, Koh Dong-jin, acesta spunând că vom avea parte de o ”prezență scurtă”. Președintele a mai sugerat și că va discuta cu presa imediat după eveniment, unde vom avea parte de un teaser al noului flagship.