Această dronă realizată de DJI și Hasselblad vine cu o cameră cu totul deosebită

de: Alexandru Puiu
27 04. 2017

Nu sunt multe camere foto digitale de 100 megapixeli, dar cei de la DJI au integrat una într-o versiune premium a dronei M600 Pro.

La capitolul drone, cei de la DJI au unele dntre cele mai atrăgătoare produse de pe piață și se află într-o cursă constantă pentru a inova. Lansează în mod regulat produse noi și fac un efort semnificativ pentru a adresa pretențiile unui public cât se poate de variat. Asta înseamnă că portofoliul său de produse include atât produse accesibile, cât și modele destinate videografilor profesioniști. Din categoria soluțiilor profesionale face parte și recenta colaborare cu Hasselblad.

Dronele DJI sunt foarte cunoscute la nivel global, printre altele, datorită abilităților deosebite de captură foto video. Din acest motiv, compania chinezească a achiziționat în luna ianuarie a acestui an o cotă majoritară din Hasselblad. Recunoscută la nivel global pentru camerele sale de format mediu, compania suedeză Hasselblad este sinonimă cu criterii exigente de performanță și calitate.

Era imposibil să treacă foarte mult până când cele două companii să anunțe o combinație spectaculoasă dintre o dronă și o soluție de captură. Rezultatul este prima dronă dotată cu o cameră de 100 de megapixeli. Întregul sistem este format dintr-o dronă DJI M600 Pro, un sistem de stabilizare Ronin MX Gimbal și o cameră Hassselblad H6D-100c. Noul produs destinat celor cu buzunare foarte adânci a fost anunțat oficial zilele trecute în cadrul conferinței NAB desfășurată în aceste zile la Las Vegas.

Descrierea oficială a produsului include foarte multe superlative absolute, dar ideea de bază este că a fost creat pentru a se preta creatorilor de fotografie de peisaj și artă fină. Senzorul efectiv în jurul căruia este construită camera are 53,4 x 40 milimetri.

Momentan, sistemul de captură M600/Ronin-MX/H6D-100c este expus la conferința NAB din Las Vegas până pe 27 aprilie. Va putea fi achiziționat începând cu cel de-al treilea trimestru al acestui an, dar momentan nu știm un preț oficial. În contextul în care doar drona M600 Pro costă aproximativ 5000 de dolari, vă puteți aștepta însă la o valoare de aproximativ 10.000 de dolari.