Orange is the New Black – cel mai popular serial de pe Netflix primește un nou trailer

de: Alexandru Puiu
11 05. 2017

Orange is the New Black a fost unul dintre primele seriale create de Netflix și continuă să atragă un număr important de fani în fiecare an.

House of Cards și Orange is the New Black se pregătesc în 2017 să beneficieze de sezonul 5. Deși serialul despre Casa Albă a primit review-uri mixte după primele două sezoane, iar numărul fanilor a scăzut destul de mult, Orange is the New Black merge în direcția opusă. Cu fiecare sezon nou, acesta devine mai popular, iar scenariile sunt din ce în ce mai interesante.

Pe lângă numărul foarte mare de premii primit de întreaga distribuție a OITNB în cei 5 ani de lanasare, sezonul 4 a fost cel mai vizionat serial disponibil în format streaming. Conform Symphony Advanced Media, combinația dintre dramă și comedie a îndrăgitei pelicule a generat 23 de milioane de vizionări în doar 35 de zile de disponibilitate. Pe locul al doilea s-a situat primul sezon din Stranger Things, care a avut debutul o lună mai tărziu după Orange is the New Black în 2016. Producția fantastică a celor de la Netflix cu un aer din anii `80 a generat 21,7 milioane de vizionări. Fuller House s-a situat pe poziția a treia cu 21,5 milioane de vizionări.

Revenind la Orange is the New Black, sezonul 5 din îndrăgitul serial va fi disponibil în întregime pe Netflix începând cu 9 iunie. Noul trailer ne oferă și mai multe detalii despre caracterele a căror poveste va fi detaliată în acest sezon.

Dacă nu aveți răbdare până la începutul lunii iunie, s-ar putea să-l găsiți pe torrent. În ultimele săptămâni s-a discutat destul de mult despre un colectiv de hackeri care au pus mâna pe mai multe show-uri Netflix ce ar urma să fie difuzate în următoarele luni pe platforma de filme online, iar OITNB s-a numărat printre ele. Au încercat să-i șantajeze oficialii companiei americane, dar aceștia nu au acceptat, iar primele 10 episoade din Orange is the New Black au ajuns online.