America vrea o bază pe Lună în următorii ani

de: Nicoleta Apostol
28 10. 2017
Bigelow Aerospace și United Launch Alliance au anunțat planurile de lansare a unui habitat gonflabil care va orbita în cele din urmă Luna.

Acum că America se reîntoarce în mod oficial în explorarea spațială, Luna este prioritatea, sau cel puțin punctul de plecare, al multor planuri care implică cercetările în spațiu. Administrația Trump a redirecționat prioritățile NASA pentru a se stabili pe Lună înainte de Marte, iar Elon Musk, directorul executiv SpaceX, a declarat că proiectul BFR va fi un factor cheie în crearea unei baze lunare.

Biegelow Aerospace și United Alliance (ULCA) au anunțat că vor colabora la proiectarea unui habitat gonflabil. El va fi lansat în spațiu până la sfârșitul anului 2022 și va funcționa în cele din urmă ca un depozit lunar. Bigelow Aerospace elaborează două module expandabile B330,  în timp ce ULA furnizează racheta de configurare, Vulcan 562 care va duce modulul în orbita Pământului. Un singur B330 reprezintă aproximativ o treime din volumul Stației Spațiale Internaționale.

După ce racheta Vulcan va duce B330, se va umfla, iar Bigelow îl va amenaja cu echipament suplimentar și va trece printr-o serie de teste. Odată ce este în stare de funcționare, vor avea loc mai multe lansări suplimentare pentru a furniza 35 de tone de propulsor criogenic la modul. Acesta va fi apoi manevrat în locația sa finală: orbita lunară joasă.

„Planul nostru este o completare puternică a altor planuri menite, în cele din urmă, să punem oamenii pe Marte. Acesta va oferi NASA și Americii o oportunitate interesantă și practică de succes financiar, care poate fi realizată pe termen scurt. Acest depozit lunar ar putea fi desfășurat cu ușurință până în 2022 pentru a susține planurile reîncărcate ale națiunii pentru revenirea pe Lună”, a declarat Robert Bigelow, președintele Bigelow Aerospace.

Statele Unite nu este prima care are planuri pentru Lună. Rusia și China urmează să semneze un acord de explorare spațială pe mai mulți ani, pentru explorarea spațială și lunară, iar Rusia lucrează cu NASA la proiectul Deep Space Gateway pentru a construi o stație spațială lunară.