Premieră NASA: a descoperit primul sistem solar ca cel în care trăim

de: Răzvan Băltărețu
15 12. 2017

NASA a anunțat că lucrează cu Google și acum aflăm cât de importantă a fost expertiza companiei într-o descoperire esențială pentru înțelegerea Universului.

NASA a anunțat că a descoperit un sistem solar similar celui în care trăim noi. Astfel, este un sistem cu opt planete, iar descoperirea a fost posibilă prin folosirea algoritmilor dezvoltați de Google. Aceste planete sunt în jurul stelei Kepler-90, o stea aflată la 2.545 de ani-lumină distanță de Pământ.

Planetele descoperite de NASA sunt similare celor din apropierea planetei Pământ, unele fiind preponderente stâncoase, pe când altele sunt mai apropiate de consistența Jupiter. NASA știa de existența acestui sistem de planete încă din 2013, când au fost detectate de telescopul Kepler, doar că acum a fost posibilă și categorisirea mai eficientă a acestora.

De la lansarea din 2009, telescopul Kepler a fost folosit de NASA ca să urmărească peste 150.000 de stele într-o parte a cerului pentru a stabili candidate la statutul de exoplanete. NASA l-a utilizat ca să adune o bază de date de 35.000 de posibile semnale care ar putea fi planete.

Cum au colaborat NASA și Google la această descoperire

Google se pricepe la calcule, algoritmi și inteligență artificială și pe aceste direcții a colaborat cu NASA. Programele de inteligenţă artificială ale Google au putut analiza mai bine datele colectate de NASA pentru a identifica mai bine planetele.

Astfel, un computer a fost antrenat să caute datele din telescopul spaţial Kepler şi să urmărească semnale care ar putea veni de pe planete. Telescopul a depistat noi planete prin detectarea semnalelor care prezentau interes, dar care nu au putut fi surprinse de oameni.

Acest fapt arată și că sunt sisteme solare încă incomplet înțelesele în toate datele colectate care pot fi interpretate mai bine acum. „Această descoperire arată că datele noastre vor fi o comoară disponibilă pentru cercetări inovative în anii ce vor veni”, a declarat Paul Hertz, director al diviziei de astrofizică de la NASA.

Andrew Vanderburg, astronom şi profesor la Universitatea Texas, a spus că ar fi suprins dacă nu ar mai exista planete în apropierea noului sistem. El a mai spus că este aproape o certitudine că nu este ultimul sistem care are opt planete. La această descoperire recentă, NASA a colaborat mai strâns cu Christopher Shallue, inginer software la Google, specializat în inteligență artificială.

NASA va analiza cu inteligență artificială datele pentru toate stelele urmărite

Planetele din sistemul solar descoperite acum sunt mult mai apropiate unele de altele decât cele din sistemul nostru solar, dar foarte stabile. Totuși, s-ar putea să nu fie unele pe care viața s-a dezvoltat, așa cum s-a întâmplat pe Pământ.

Vestea importantă e că satelitul a confirmat că și alte stele pot avea familii mari de planete la fel ca sistemul nostru solar. NASA a sugerat că acesta ar putea fi începutul unor descoperiri extrem de importante pentru viitorul vieții pe Pământ.

În ceea ce privește aportul Google, și mai ales al algoritmilor de inteligență artificială, deocamdată startul a fost de la identificarea de exoplanete în baza de date. Reţeaua neurală a învăţată să identifice astfel de modificări pe baza semnalelor care au fost verificate şi confirmate în catalogul de planete al lui Kepler. În 96% din cazuri, aceasta a identificat exoplante. Urmează aprofundarea datelor colectate despre toate stelele urmărite de Kepler.