Google va lansa în acest an o nouă generație de telefoane Pixel

de: Ioana Bîrsan
03 03. 2017

Telefonul Google Pixel 2, care va fi lansat în 2017, va aduce în prim plan câteva indicii cu privire la strategia pe care o va avea compania în acest an.

Deși prima generație de Google Pixel a început pe un picior greșit, utilizatorii sesizând o serie de nereguli în ceea ce privește funcționarea dispozitivului, se zvonește că noul smartphone pe care îl propune compania în acest an va putea concura cu telefoanele Apple și că va cimenta reputația Android ca platformă premium. Iar pentru cei care au apreciat prima variantă a dispozitivului, succesorul său va fi lansat spre finalul anului 2017, conform Tech Crunch.

Se pare că Pixel 2 va continua tradiția telefonului original, iar Osterloh susține că și acesta va fi un smartphone din gama premium. De asemenea, aflăm că Google nu are niciun interes să aducă pe piață o versiune care să poată fi achiziționată la un preț redus, preferând în schimb ca această problemă să fie decisă de partenerii externi cu care colaborează.

Deși era de așteptat ca Google să propună și în acest an lansare unui nou smartphone, mai ales pentru că ciclul anual de lansare este o abordare la care apelează majoritatea producătorilor, confirmările lui Rick Osterloth ne oferă câteva indicii noi cu privire la strategia pe care o va avea compania în acest an.

În primul rând, aflăm că Google își propune să rămână la același nivel de performanță care îi va permite să concureze cu iPhone. iar în al doilea rând, ceea ce știm este că producătorii își propun să-și mărească colecția prin lansarea unor dispozitive din gama mid și low range.

Asta nu face decât să se îmbine foarte bine cu strategia actuală a celor de la Google. Primul Pixel, în ciuda micilor neplăceri pe care le-a creat utilizatorilor, rămâne unul dintre cele mai bune smartphone-uri cu Android din acest moment și ne place să vedem că producătorii vor să continue pe aceeași linie.