Poate cea mai importantă achiziție pentru Android: Google vrea HTC

de: Alexandru Puiu
08 09. 2017

Cei de la HTC nu au fost foarte eficienți în a genera profit din propriile smartphone-uri. Din acest motiv, divizia de mobile a companiei va ajunge la Google.

HTC a făcut istorie când vine vorba de smartphone-uri, având în vedere că s-a aflat în spatele primului terminal cu Android – HTC Dream și a primului smartphone cu sistem de operare Microsoft. Din păcate, inovațiile nu au continuat într-un ritm constant în ultimul deceniu, iar acest detaliu a ajuns să se reflecte în veniturile companiei.

Gigantul taiwanez a intrat în domeniul kiturilor pentru realitate virtuală în ultimii doi ani, iar respectiva divizie pare să fie mai profitabilă decât afacerea sa de smartphone-uri. Nici măcar contractele solide cu Google și programele Nexus nu au reușit să salveze destinul companiei. Într-o piață dominată de Samsung, Apple și Huawei, tinde să devină imposibil pentru un jucător nou să facă valuri.

Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză informația publicată în urmă cu câteva zile de către Commercial Times. Conform surselor citate de publicația chineză, HTC plănuiește de ceva timp să-și vândă divizia de mobile, iar gigantul din Mountain View este primul pe listă când vine vorba de potențialii cumpărători.

Google a mai ajutat în trecut compania HTC cu câteva contracte solide, iar calitatea produselor taiwaneze a fost din totdeauna peste medie. Până și terminalele Google Pixel și Pixel XL lansate în urmă cu aproximativ un an au fost produse de HTC. Ca urmare, Google are în vedere două soluții pentru viitorul HTC. Prima vizează adoptarea unei poziții de partener strategic, în timp ce a doua are legătură cu achiziția integrală a diviziei de mobile. În definitiv, Google căuta de mult să-și producă propriile smartphone-uri, iar HTC are deja infrastructura, patentele și istoricul necesare.

Ca referință, HTC a înregistrat un profit de 100 de milioane de dolari pentru luna august a acestui an, cea mai mică valoare din ultimii 13 ani, cu o scădere de 54,5% față de aceeași perioadă din 2016.