Facebook rezolvă problema postărilor care cerșesc atenția ta
Nu mai e nici o surpriză pentru nimeni că Facebook are o serie stufoasă de probleme cu conținutul pe care îl servește utilizatorilor. Din fericire, încearcă însă să rezolve situația.
În funcție de timpul pe care îl petreci pe Facebook, te confrunți în fiecare zi cu postări agresive care încearcă să obțină o reacție din partea ta. Din prisma conținutului oferit, acestea se împart într-o varietate de categorii. Simplificând însă ecuația, sunt clasificate ca fiind clickbait. Momeala de generat click-uri afectează toate colțurile internetului, dar pe Facebook a devenit o problemă din ce în ce mai serioasă, mai ales când este asociată unui conținut care, la rândul său, poate genera bani pentru cel care îl postează.
Cei de la Facebook au anunțat o serie de măsuri prin intermediul cărora și-au propus să penalizeze creatorii de ”engagement bait”. Acest concept nou este foarte similar cu clickbait, cu mențiunea că nu te invită neapărat la un click pe link, ci te tentează și cu alte tipuri de interacțiuni sub diverse pretexte mai multe sau mai puțin false. Like-uri, comentarii sau reacții, toate sunt vizate de creatorii de știri false pentru ca respectivul conținut să fie propagat în News Feed-ul unui număr cât mai mare de internauți, ca într-un timp scurt să devină viral.
Postările ce par să fie clasificate ca engagement bait vor fi trimise cât mai jos în News Feed ca o penalizare pentru faptul că prezintă toate simptomele de conținut spam. ”Oamenii ne-au spus că nu apreciază postările de tip spam de pe Facebook care îi forțează să apese pe like sau share, să comenteze sau să facă alte acțiuni.”
În postarea de pe blogul oficial al companiei ni se explică foarte clar faptul că schimbările vor fi introduse în favoarea utilizatorilor. Ca o penalizare suplimentară, paginile publice sau indivizii care se angajează în astfel de practici vor avea un public mult mai mic după postări de tip clickbait.