După șase ani de dezvoltare, Epic Games anunță lansarea Fortnite

de: Alexandru Puiu
09 06. 2017

Ar putea fi jocul cu cea mai lungă perioadă de dezvoltare. Mai important decât atât este însă faptul că Fortnite are o dată oficială de lansare și nu mai durează mult.

Cei de la Epic Games sunt responsabili de unele dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile. Acești dezvoltatori s-au aflat la cârma unor francize precum Unreal Tournament, Gears of War sau Infinity Blade. Tot ei sunt responsabili de dezvoltarea motorului grafic Unreal Engine, unul dintre cele mai utilizate în industria de gaming. Din păcate, nu au fost foarte eficienți când este vorba de Fortnite. Acesta s-ar putea să intre la categoria celor mai așteptate jocuri din toate timpurile.

A fost anunțat pentru prima oară în 2011. Acesta ar fi trebuit să fie primul joc al companiei ce folosea motorul grafic Unreal Engine 4. La momentul respectiv, se făcuse promisiunea că titlul va fi unul disponibil doar pentru PC-uri. După trei ani, am avut parte de primul trailer, iar fanii au putut să înțeleagă un pic mai bine despre ce este vorba în curiosul joc. O sesiune extinsă de gameplay a fost disponibilă în format video la E3 2015, dar nici măcar atunci nu s-au aruncat dezvoltatorii la a specifica o dată de lansare.

Suntem în 2017, iar Fortnite se pregătește în sfârșit de o lansare oficială. Noul joc de la Epic Games va fi disponibil începând cu 25 iulie pentru PlayStation 4, Xbox One, PC și Mac. Cei care vor să aibă acces la o experiență de gameplay specială cu câteva zile înaintea tuturor, se pot arunca la o precomandă.

În Fortnite, jucătorii formează echipe și lucrează împreună la realizarea unor fortificații. Acestea sunt menite să te apere de valuri de monștri. În final, experiența este diferită de un shooter clasic pentru că trebuie să te străduiești să aduni materiale și să devii cât mai bun în realizarea structurilor de apărare.