Mâncatul mult și prost o să te omoare într-o zi

de: Nicoleta Apostol
23 10. 2017

O dietă proastă este cel de-al doilea factor de mare risc care produce moartea, imediat după fumat.

Cercetătorii au adunat date și tendințe din domeniul sănătății din fiecare țară a lumii. După ce au analizat informațiile, au descoperit că o dietă proastă poate fi legată de aproape unul din cinci decese anuale, la nivel global. Tensiunea arterială ridicată, zahărul din sânge, indicele crescut de masă corporală și colesterolul pot fi provocate de o dietă mizerabilă. Studiul a fost realizat la Institutul de Metrologie și Evaluare a Sănătății (IHME) de la Universitatea Washington.

O dietă proastă înseamnă că nu consumi suficiente cereale integrale, fructe, nuci, semințe sau pește. Nu este niciun secret că semințele integrale sunt extrem de  bune pentru sănătatea inimii, lucru important, ținând cont că boala cardiacă ucide mai mulți bărbați în fiecare an, decât toate tipurile de cancer combinate. Alimente ca fulgii de ovăz și orez brun sunt încărcate în fibre, care te ajută să te menții, să-ți ții sub control colesterolul și să scapi de riscul de accident vascular, obezitate și diabet de tip 2, potrivit American Heart Association.

În plus, cercetarea indică beneficiile de combatere a bolilor prin fructe și legume, datorită nivelului ridicat de antioxidanți. În ceea ce eprivește nucile, semințele și peștele, acestea sunt surse mari de grăsimi sănătoase pentru inimă. Pești ca somonul și tonul sunt mari surse de acizi grași Omega 3, un tip de grăsimi cunoscute pentru combaterea inflamației, un precursor comun al bolilor de inimă, diabet și chiar al cancerului.

Cercetătorii au analizat datele globale, deci este demn de remarcat că unele țări ar putea să nu aibă acces la aceste alimente. Cu toate acestea, dacă ești conștient de riscurile la care te supui alegând să mânânci alimente „proaste”, ar trebui să-ți pui în farfurie puțin orez brun, somon sau o mulțime de alte produse, ca anii ce vor veni peste tine să nu te tragă la răspundere.